In 3 zile, politistii i-au recuperat masina furata

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Secţiei nr. 9 de Poliţie Rurală Ion Creangă împreună cu cei din cadrul Postului de Poliție Muntenii de Jos, jud. Vaslui, a fost recuperat un autoturism marca Opel Vectra, declarat ca fiind furat din data de 25.01.2015.

Polițiștii au identificat pe raza localității Muntenii de Jos un bărbat de 47 de ani, în posesia căruia se afla autoturismul. Acesta ar fi sustras autoturismul din curtea unei locuințe din localitatea Pâncești, proprietarul autoturismului fiind o femeie de 33 de ani, din Poienari.

Autoturismul a fost predat persoanei vătămate, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *