7 februarie – Ziua Siguranţei pe Internet

Ziua-Sigurantei-pe-Internet

Ziua Siguranței pe Internet (Safer Internet Day) este marcată anual, începând din 2004, în luna februarie, în mai multe țări ale lumii,, în scopul promovării utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei, mai ales în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Susţinută la nivel european de către organizaţia INSAFE şi de Directoratul General pentru Media şi Societatea Informatică al Comisiei Europene, Ziua Siguranţei pe Internet a atins un grad global de participare, conştientizare şi acoperire media, aflându-se în continuă creştere.

În 2017, sloganul sub care se desfăşoară acest eveniment de anvergură este ”Fii schimbarea. Uniţi pentru un Internet mai bun!”

Marcarea Zilei siguranței pe Internet oferă posibilitatea de a evidenția utilizările pozitive ale tehnologiei precum și rolul pe care toți îl putem avea în crearea unei comunități online mai bune și mai sigure. În acest sens organizatorii fac apel la tineri, părinți, profesori, asistenți sociali, companii, politicieni, oameni ai legii să se unească pentru un internet mai bun.

Jandarmeria Neamţ: „În fiecare zi, milioane de oameni folosesc internetul. Informaţii, tranzacţii online, e-mailuri, jocuri, muzică, activităţi pe care majoritatea dintre noi le depunem online. Din păcate, există şi oameni care profită de tot acest trafic, reuşind să fure informaţii personale şi confidenţiale. Pentru a fi un beneficiu pentru toţi, şi internetul, ca societate virtuală, are propriile sale reguli care se cer respectate pentru buna funcţionare.”

DE REŢINUT !

  • Parolele conturilor tale sunt secrete şi îţi aparţin. Ele sunt ca şi cheile de la casă, nu le dai nimănui, nici măcar cunoştinţelor.
  • Nu da persoanelor întâlnite pe internet informaţii despre tine sau familia ta – poze cu aine, adresa ta de acasă, numărul de telefon, şcoala la care înveţi, locul de muncă. Persoanele pe care nu le cunoşti sunt persoane străine. Acestea pot fi altcineva decât spun că sunt.
  • Internetul este un spaţiu public la care oricine are acces. Nu posta poze sau informaţii personale pe internet, pentru că alţii le pot vedea!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *