A fost aprobat modelul formularului 300 „Decont de taxă pe valoarea adăugată“, valabil pentru 2017

decont-tva

În Monitorul Oficial nr. 94 din 01.02.2017 a fost publicat Ordinul Presedintelui ANAF nr. 591 din 27 Ianuarie 2017 – pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată“. Decontul de taxă pe valoarea adăugată se utilizează începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente primei perioade fiscale din anul 2017.

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care efectuează în perioada de raportare numai operaţiuni în interiorul ţării pot opta pentru completarea formularului de decont simplificat, prin bifarea căsuţei corespunzătoare din programul de asistenţă pus la dispoziţie pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Nu se înscriu în decont:

– taxa pe valoarea adăugată din facturile de executare silită, de către persoanele abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite;

– taxa cumulată de plată pentru care a fost aprobată o înlesnire la plată;

– taxa cumulată de plată cu care organul fiscal s-a înscris la masa credală potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare;

– soldul sumei negative de taxă, înscris în decontul aferent perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.

Formularul 300 se depune la organul fiscal competent, la următoarele termene:

a) lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este luna calendaristică;

b) trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic;

c) semestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din semestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscală semestrul calendaristic;

d) anual, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile prevăzute la pct. 103 alin. (6) din Normele metodologice şi de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscală anul calendaristic;

e) până la data de 25 a celei de-a treia luni a trimestrului calendaristic, pentru primele două luni ale aceluiaşi trimestru calendaristic, de persoanele impozabile care utilizează trimestrul ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri taxabilă în România, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare intervine în a doua lună a respectivului trimestru. Decontul se va depune pentru luna a doua a trimestrului, dar va cuprinde şi operaţiunile realizate în prima lună a acestuia.

Declarația 300 – „Decont de taxă pe valoarea adăugată“ o puteți descărca de aici: Decont TVA.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *