Acceleratorul de particule de la Vaduri – Neamț

accelerator-particule-neamt

Fizicienii de la Vaduri-Neamț au construit, după un proiect secret, un accelerator de particule unic în Europa. Miezul reactorului care pune în mișcare particulele este confecționat din gem de prune iar combustibilul folosit este de esență tare.
Suspensia reactorului este făcută integral din cauciuc Dacia 1300 iar tunelul atomic în care intră particulele gata condensate este în întregime din cupru.
Bazinul de liniștire a particulelor este și el o inovație absolută fiind confecționat dintr-un material secret și având o dublă suspensie pentru atenuarea șocurilor.
Fizicienii din Vaduri sunt foarte mândri de realizarea lor științifică. Încă de la primele teste s-a demonstrat că particulele accelerate și apoi distilate ajută ființele umane să treacă într-o altă dimensiune, lucru care demonstrează existența lumilor paralele.
Succesul este cu atât mai mare cu cât înaintea echipei de la Vaduri, din comuna Alexandru Cel Bun-Neamț, au mai încercat astfel de proiecte și colegii lor de la institutul atomic ”Pruna cuantică” de la Vaslui și cei de la ”Pufoaica subatomică” de la Roznov, dar nu s-a mai auzit nimic de acele proiecte.

Satocrac Vasile

Post-ul Acceleratorul de particule de la Vaduri – Neamț apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *