Alunițele și cancerul de piele

cancer

Deși nu toate tipurile de cancer de piele sunt mortale, melanomul, tipul cel mai periculos și al treilea cel mai comun, este extrem de riscant, mai ales dacă nu a fost descoperit timpuriu.

O buna informare cu privire la primele manifestari ale acestor afectiuni, vizita anuală la dermatolog și monitorizarea constantă a alunițelor și a altor semne pot ajuta la depistarea și tratarea din timp a unor boli grave, spun specialiștii.

Termenul de alunița a fost adoptat pentru a exprima excrescente la nivelul pielii, de cele mai multe ori de culoare brun-negricioasă, dar și de culoarea pielii. Fie că sunt mostenite din naștere sau dobândite pe parcursul vieții, unele dintre ele se pot transforma în cancer, cel mai frecvent fiind vorba de temutul melanom, o forma agresivă care se poate răspândi în sânge și alte organe dacă nu este tratată timpuriu. Desi este un tip de cancer cu o mare rata de deces, acesta este în același timp și cel mai ușor de tratat atunci când este depistat în fază incipientă. Boala pornește, de cele mai multe ori, de la o aluniță, iar atunci când este identificată timpuriu, în stadiul I, poate fi tratată imediat, prin simpla excizie a acesteia. Însă dacă rămâne nedetectată sau dacă pacientul nu se prezintă la un control de specialitate în timp util, acest tip de cancer se poate extinde și la alte zone ale corpului, devenind periculos.

Când sunt alunițele motive de îngrijorare

Alunițele în număr mare la persoanele cu o piele deschisă la culoare, care obișnuiesc să se expună la soare și au experimentat arsuri solare, chiar si cu mulți ani înainte, reprezintă un factor de risc. De asemenea, pentru persoanele care au avut deja melanom sau care au o ruda diagnosticată cu melanom este imperativ să monitorizeze în permenență evoluția alunițelor de pe corp.

Alunitele care sângerează frecvent si nu se vindecă ușor reprezintă al motiv care ar trebui să ne ducă la doctorul dermatolog:

    • Alunitele care au margine neregulată și care sunt asimetrice. Pentru a vedea dacă o aluniță este asimetrică folosiți o riglă opacă și acoperiți jumătate din aluniță, iar ulterior comparați-o cu cealaltă jumătate. Dacă există diferențe, înseamnă că alunița este asimetrică.
    • Alunițele care iși schimbă culoarea. Atenție și la alunițele care iși schimbă culoarea în rosu, gri, alb, albastru, nu doar la cele care devin mai închise la culoare.
    • Alunițele care cresc într-o perioada scurta de timp. La copii alunitele pot crește în diametru, însă la adulți o creștere poate reprezenta activitate atipică și chiar malignă.
    • Alunițele care iți schimbă structura. Atenție mare si la alunițele plane, nu doar la cele care devin palpabile.
    • Alunițele nou apărute la persoanele adulte, în special dacă au o formă, culoare, structură diferită de celelalte.

Un risc mai mare de a dezvolta cancer de piele prezintă în general și populația caucaziană fața de populația de culoare, din cauza pigmentării protectoare mai redusă a pielii. Persoanele cu părul și pielea închisă în mod natural pot tolera niveluri relativ mai ridicate de expunere la soare fără a suferi arsuri sau a-și mari riscul de cancer de piele. La polul opus, persoanele cu pielea palidă, care prezintă pistrui, care au păr blond sau ochii deschiși la culoare fac parte din grupul cu risc mare de a dezvolta boli de piele. În același timp, cei care au părul și ochii închisi la culoare și care în mod normal nu prezintă arsuri după expunerea la soare au un risc mediu de a dezvolta cancer de piele.

Articolul poate fi citit în întregime aici : http://www.info-sanatate.ro

Post-ul Alunițele și cancerul de piele apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *