Apa Serv, anchetă internă cu privire la slaba gestionare a avariei de pe Petru Movilă

dughir-apa-serv

Avaria la magistrala de alimentare cu apă de pe strada Petru Movilă care a cauzat lipsa apei în locuințele câtorva zeci de mii de pietreni timp de zile bune și gestionarea nestisfăcătoare a lucrărilor de remediere de către Apa Serv au generat un val de nemulțumiri, atât din partea cetățenilor, cât și din partea organizațiilor politice sau instituțiilor publice. Situația a determinat-o pe Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, să aibă o reacţie dură la adresa conducerii Companiei Judeţene Apa Serv, căreia i-a cerut demisia, în cadrul unei şedinţe convocată de urgenţă, în cursul zilei de sâmbătă, 12 martie. Acelaşi lucru l-a cerut şi membrilor Consiliului de Administraţie al companiei, al cărui preşedinte, Florin Cucu, a demisionat. În urma acestei demisii, va fi ales un nou președinte de CA.

Ca urmare a acestor solicitări, Apa Serv a organizat o conferință de presă în cursul zilei de duminică, 13 martie, în cadrul căreia directorul general Cătălin Dughir a dorit să clarifice principalele probleme legate de ”criza apei” din această săptămână. Domnia sa a declarat că în prezent se lucrează la stabilizarea sistemului de alimentare cu apă prin pompare la maxim în vederea obținerii unei funcționalități complete.

După analizele preliminare efectuate de conducerea Apa Serv, s-a constatat că soluția tehnică de remediere a avariei de pe strada Petru Movilă aleasă de responsabilul lucrării, coordonatorul de zonă operațională Ioan Păcală, nu a fost cea mai bună, fapt care stă la baza unei viitoare anchete interne la nivelul Apa Serv. Conducerea Apa Serv a declarat că nu este normală solicitarea de demisie a directorului general și nici a Consiliului de Administrație, atât timp cât există un responsabil al lucrării, în persoana lui Ioan Păcală, care poate fi tras la răspundere. Directorul general a menționat că demisia președintelui Florin Cucu a fost făcută în pripă și sub presiunea factorilor politici din Consiliul Județean.

Cătălin Dughir a ținut să puncteze că se dorește schimbarea sa din funcție din interese care depășesc nivelul de profesionalism, mai ales ca urmare a modificării organigramei companiei care ”deranjează”, deoarece a eliminat câteva funcții cheie, ocupate de persoane cu implicații în sfera politicului. După ce Ioan Păcală a trecut pe postul de coordonator de zonă operațională, deoarece era incompatibil cu funcția de director tehnic, se pare că la nivel politic se dorește punerea sa în funcția de președinte al Consiliului de Administrație, conform spuselor directorului general.

De asemenea, directorul Cătălin Dughir a declarat că în viitorul apropiat populația nu trebuie să se alarmeze, deoarece se va continua alimentarea cu apă potabilă. Orice lucrare de remediere a avariilor va fi anunțată cu 24 de ore înainte prin toate canalele disponibile pentru ca toți consumatorii afectați să își poată face rezerve de apă. În următoarea perioadă se va demara o procedură de reducere a pierderilor de apă din cauza absenței unei bune etanșări la lucrarea de pe Petru Movilă. Pierderile de apă vor fi suportate de companie, nu de consumatorii direcți. Până la acel moment, însă se lucrează la o soluție tehnică eficientă. Există posibilitatea ca această remediere a pierderilor de apă să necesite o oprire a furnizarii apei potabile către consumatori care va dura între 12 și 24 de ore.

De ce avem încă o magistrală din beton proiectată inițial pentru a fi sub spațiul vede, situată acum sub o arteră foarte circulată? Răspunsul rezidă într-un conflict dintre două proiecte europene extrem de importante. Pe de o parte, există un proiect european al primăriei de asfaltare a străzii Petru Movilă cu garanție de 10 ani. Pe de altă parte, există un proiect al Apa Serv de schimbare a conductei magistrale. Problema este că asfaltarea s-a realizat înaintea înlocuirii magistralei, iar pentru a reabilita rețeaua de alimentare cu apă este necesară spargerea asfaltului, ceea ce va duce la pierderea garanției proiectului primăriei și aplicarea unor corecții financiare.

Cert este că au existat probleme de comunicare, bâlbe și termene eronate stabilite de echipa responsabilă de lucrare care au debusolat populația, iar problema magistralei de pe Petru Movilă este mai amplă decât pare. Apa Serv nu se eschivează în a declara că vor mai fi avarii la nivelul magistralei din beton, cu termenul de garanție depășit de aproape un deceniu, și care, situată fiind sub un drum cu două benzi de mers, poate ceda oricând și oriunde sub trepidațiile emise de traficul greu.

M. I.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *