Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Arestat la domiciliu pentru 30 zile

Conducător auto reținut pentru săvârșirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi având suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr de 20 de ani, din Tămășeni, după ce acesta a fost depistat de două ori, în mai puțin de 48 de ore, conducând un autoturism sub influența alcoolului.

Tânărul de 20 de ani a fost depistat în noaptea de 16/17 decembrie a.c.,conducând un autoturism pe b-dul Roman Muşat din mun. Roman, fiind sub influența alcoolului. În urma acestei constatări, tânărului i-a fost reținut permisul de conducere, fără drept de circulație, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În ziua de 18.12.2017, același tânăr a fost depistat de polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Săbăoani, conducând un autoturism pe str. Stejarului din localitatea Tămăşeni. Polițiștii au observat traiectoria sinuoasă a unui autoturism, pe care l-au oprit pentru control. La volanul acestui autoturism a fost identificat tânărul de 20 de ani, din Tămășeni, care a fost testat, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În consecință, polițiștii au dispus în data de 19 decembrie a.c. reținerea tânărului, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi având suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Conducătorul auto a fost prezentat instanței de judecată pentru luarea unei măsuri preventive, iar aceasta a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 zile.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *