Au trecut 138 de ani de la înființarea Băncii Naționale

Instituţie autonomă, Banca Naţională şi-a asumat şi îndeplinit aceste exigenţe, având un rol creator în finanţele şi economia României, atunci când pe fondul unor realizări politice majore, precum obţinerea independenţei şi proclamarea regatului, societatea românească se afla în plin proces de modernizare, se arată într-un tratat pe site-ul oficial al BNR.

Prima lună de activitate şi primul bilanţ

La 1 decembrie 1880, au început operaţiunile propriu-zise ale Băncii Naţionale. În condiţiile temerilor inspirate de starea pieţei comerciale, BNR trebuia să pună în funcţiune mecanismul şi operaţiunile sensibile ale unei bănci privilegiate. Funcţionarii ei, puţini la număr şi lipsiţi de experienţa dată de practica într-o asemenea instituţie, s-au aflat în faţa unei mari provocări. Conform Regulamentului interior, BNR era organizată în 7 servicii: Secretariat general; Scont; Acţiuni, fonduri publice, depozite şi împrumuturi; Fabricarea şi contabilitatea biletelor; Contabilitate generală; Casierie; Control general. La 5 decembrie 1880, Consiliul de administraţie a aprobat primele cereri de cont curent cu facultatea de scont pentru 13 case de comerţ. În aceeaşi zi, Consiliul general a fost informat despre numirea lui Eugeniu Carada, ca director, în locul lui G. C. Cantacuzino, demisionat, şi s-a stabilit primul curs al efectelor garantate de stat admise la bancă.

De asemenea, s-a admis scontarea cupoanelor efectelor admise la avansuri pe maxim o sută de zile, cu o taxă de 6% pe an, dobânda fiind stabilită în funcţie de natura titlului, pentru 10 zile după scadenţă, acest ultim aspect provocând dezacordul cenzorului Al. Băicoianu. La o săptămână, inspectorul Victor d’Anfreville, trimis din partea Băncii Franţei pentru a sprijini începuturile instituţiei similare de la Bucureşti, şi-a încheiat misiunea şi a primit, prin intermediul guvernatorului I. I. Câmpineanu, mulţumirile Consiliului general. Urmărind încurajarea scontului, care înregistrase un număr redus de operaţiuni, în timp ce fondurile disponibile pentru acordarea avansurilor erau aproape epuizate, Consiliul general a decis ridicarea taxei lombardului de la 6% la 7%. În ultima săptămână a anului, Banca a încheiat cu guvernul o convenţie referitoare la transformarea rublelor ruseşti în monedă naţională divizionară. De asemenea, statul a fost împrumutat cu patru milioane de lei pe bonuri de tezaur, profitul fiind de 85.000 lei, ceea ce a acoperit cheltuielile băncii, în valoare de 79.567 lei. Operaţiune cvasineoficială, pentru că se depăşeau prevederile potrivit cărora nu se puteau sconta bonuri de tezaur pentru mai mult de 20% din capital (2.400.000 lei), acest împrumut a asigurat nu numai un beneficiu important, dar a ferit banca de a păstra suma în numerar într-un local impropriu. În Bilanţul încheiat după o lună de funcţionare, la 31 decembrie 1880, s-a consemnat subscrierea aproape integrală a capitalului de 12.000.000 lei.

Încă din primele zile de activitate regulată, conducerea Băncii a avut în vedere organizarea arhivei instituţiei. La 24 octombrie 1880, devenea funcţionar al Băncii Napoleon Karabulea, cel care va îndeplini atribuţiile arhivarului general în cadrul Serviciului secretariat, având a doua poziţie, după şeful serviciului, şi o retribuţie al cărei cuantum a urcat de la 200 lei (1880) la 450 lei (1885). În anul următor, s-a constituit arhiva băncii, reglementându-se accesul la documentele predate.

Preocuparea generaţiei de întemeietori pentru conservarea tezaurului documentar al băncii era nu numai consecinţa unei viziuni pragmatice, ci şi expresia concepţiei lor despre importanţa instituţiei tocmai înfiinţate. Mobilizaţi de ideea unei opere durabile, ei au avut în vedere că prezentul lor va deveni trecutul urmaşilor şi nu au neglijat organizarea suportului a ceea ce urma să devină memoria instituţiei, fundament al situării acesteia în timp şi al raportării la destinul naţional.

Banca Naţională în istoria mare şi mică

Din acest moment, BNR a intrat în istoria mare a naţiunii, ca ax al sistemului bancar şi de credit modern, şi, în acelaşi timp, în istoria mică, în vieţile individuale ale celor care veneau şi se adresau funcţionarilor de la ghişeele băncii. Însemnul de valoare a obţinut încrederea publicului şi rolul benefic al BNR a început să se contureze tot mai clar.

BNR a cunoscut o creştere neîntreruptă până în 1914; au fost sprijinite crearea sistemului bancar modern şi dezvoltarea capitalului autohton; s-au stabilit contacte instituţionale cu băncile din Europa; s-au limitat practicile cămătăreşti, care au fost obligate să se retragă în zona afacerilor mici şi mijlocii; s-a asigurat un climat de încredere pe piaţa banilor, ceea ce reprezintă un factor important într-o economie de piaţă; a fost impulsionată dezvoltarea burgheziei, în special, straturile superioare ale acesteia, având în vedere că cercurile financiare liberale au dobândit o poziţie importantă în economie, iar numărul bancherilor a fost în creştere.

Până la Primul Război Mondial, BNR a fost principala sursă autohtonă de credit românesc şi a contribuit la mobilizarea capitalului financiar inactiv şi la canalizarea sa spre întreprinderile industriale şi comerciale productive.

Dacă, în martie 1881, începeau să funcţioneze cele patru sucursale stabilite prin legea de înfiinţare (Iaşi, Galaţi, Brăila, Craiova), în pragul primei conflagraţii mondiale, BNR suplimentase sucursalele cu 29 de agenţii, ce acopereau întreg teritoriul Vechiului Regat. Tot atâtea sedii au fost închiriate, sau achiziţionate, sau construite, ceea mărturiseşte, la propriu, amplul efort de ctitorire.

Astfel, Banca Naţională a intrat în viaţa cotidiană a multor oraşe şi târguri din România, schimbându-le geometria şi trezindu-le la viaţă, valorificând potenţialul economic al zonei, contribuind la dizolvarea patriarhalismului local, cultivând mentalităţi noi, educând publicul în tehnicile financiar-bancare, dând un consistent impuls unei vieţi urbane autentice.

Primele trei decenii de istorie

Cele aproape trei decenii din istoria BNR, situate între înfiinţare şi sfârşitul Primului Război Mondial, au stat sub semnul multor elemente de continuitate, dar instituţia a traversat şi câteva momente de provocări majore, precum: trecerea de la bimetalism la monometalism (1890), retragerea statului dintre acţionari (1900), izbucnirea primului război mondial (1914). Prin impactul pe care l-au avut în activitatea BNR, aceşti ani nu reprezintă doar simple repere cronologice, ci permit decuparea unor secvenţe de timp relativ autonome, prin conservarea fizionomiei tipurilor de activităţi ale Băncii şi, totodată, prin expansiunea plajei de rezultate obţinute de instituţie.

Bilanţul primului deceniu

Aşadar, traversând ani de criză, dar şi ani benefici, rezultatele operaţiunilor au fost profitabile pentru acţionarii băncii şi au demonstrat sprijinul consistent pe care Banca Naţională îl putea oferi afacerilor comerciale, în special, şi economiei naţionale, în general. După ce, în martie 1881, au început să funcţioneze cele patru sucursale prevăzute în Legea de înfiinţare, în toamna lui 1886, serviciile sucursalelor Iaşi, Brăila şi Galaţi s-au mutat în noile sedii. Construirea sediului Sucursalei din Craiova s-a definitivat în 1888.

Moştenirea lui I. C. Brătianu: o instituţie naţională şi autonomă

A doua decadă din istoria BNR a fost una a crizelor, care s-au constituit în tot atâtea teste ce au probat soliditatea instituţiei şi rolul ei în susţinerea economiei naţionale. Racordarea din ce în ce mai amplă a lumii româneşti la fluxurile economice internaţionale a generat şi resimţirea mai gravă a episoadelor de criză, acutizate de caracterul agrar al economiei noastre. Chiar dacă acest caracter s-a conservat, expansiunea creditului a continuat, dovada fiind şi faptul că, între 1890-1900, s-au înfiinţat 24 de bănci, numărul lor total ajungând la 32.

Sfârşit de secol între abundenţă şi crize

În ansamblu, din punct de vedere economic, ultimul deceniu al secolului al XIX-lea a înregistrat ani de abundenţă, dar şi intervale de reflux.

Bilanţ la 1900

Gestiunea financiară responsabilă din ultima decadă a secolului al XIX-lea a făcut ca beneficiile anuale ale BNR, în valoarea lor brută, să se situeze între 4 şi 7 milioane, iar în expresia lor netă să înregistreze cea mai redusă valoare în 1893 (3.054.260 lei), iar din 1898 să depăşească 4 milioane, ajungând la 4.606.938 lei în 1900.