Autoritățile ne pregătesc pentru acceptarea noilor acte de identitate

Invitație la dezbaterea publică cu privire la noile acte de identitate :

În conformitate cu prevederile art.7, alin. (9) din Legea nr.52/2003privind  transparenţa decizională în administraţia publicărepublicată,Ministerul Afacerilor Interne organizează miercuri, 26 iulie a.c., ora 09.00, o ședință publică pe a cărei ordine de zi figurează dezbaterea publică a proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidenţa persoanelor și actele de identitate ale cetăţenilor români (anexăm proiectul de Lege, Expunerea de motive, împreună cu Tabelul comparativ, documente care se regăsesc și pe site-ul MAI –www.mai.gov.ro, la secțiunea Transparență decizională)

          La această întâlnire sunt invitați să participe atât reprezentaţi ai M.A.I. și ai altor instituții implicate, cât şi reprezentanți ai societăţii civile care şi-au exprimat interesul faţă de acest proiect.

          În acest sens, toţi cei interesaţi pot lua parte la această activitate(estimată a avea loc pe parcursul a 2 ore), care va fi organizată la sediul Centrului Cultural al M.A.I., din Str. Mihai Vodă nr.17, Sectorul 5, București.

Întrucât participarea persoanelor interesate la dezbaterea publică se va face în limita locurilor disponibile în sala de şedinţe, vă rugăm să confirmaţi până marți, 25 iulie a.c., ora 14.00, participarea dumneavoastră, precum şi numărul de participanţi, la telefon: 021.264.86.17 sau e-mail:[email protected].

Sursa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy