A avut loc tragerea la sorți pentru aflarea adversarelor echipei feminine de handbal CSM Roman

Marți, 18 iulie, a avut loc tragerea la sorți pentru aflarea adversarelor echipei feminine de handbal CSM Roman în primul și al doilea tur preliminar din ediția 2017-2018 a Cupei EHF. Astfel, jucătoarele de la CSM Roman urmează să joace primul tur preliminar acasă, pe 9 sau 10 septembrie împotriva echipei HRZ Grude, din Bosnia Herzegovina. Returul este programat pe 16/17 septembrie, însă oficialii clubului CSM Roman doresc să le propună omologilor de la Grude ca ambele meciuri să aibă loc pe terenul Sălii Polivalente din municipiul nostru.
În cel de-al doilea tur preliminar, adversara CSM Roman este echipa DKKA Dunaujvaros KA, din Ungaria, turul fiind programat în Ungaria pentru 14/15 octombrie, iar returul pentru 21/22 octombrie 2017, pe teren propriu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy