Azi se sărbătoreşte canonizarea lui Ştefan cel Mare

 

Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la trecerea în rândul sfinţilor a Voievodului Ştefan cel Mare. La data de 20 iunie 1992, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Teoctist, împreună cu mitropoliţii României au decis:

 

 

Ca de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor,Voievodul Ștefan cel Mare al Moldovei să fie pomenit laolaltă cu bărbații cei cuvioși și Sfinți ai Bisericii, cinstindu-se cu slujbe și cântări de laudă în ziua de 2 iulie, fiind înscris în sinaxar, cărțile de cult și calendarul Bisericii noastre cu numele „DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÃNT”. Spre veșnică cinstire, dovadă și încredințare despre cele ce am hotărât, s-a întocmit acest Tomos Patriarhal și Sinodal de Canonizare spre a fi adus la cunoștința credincioșilor și clerului Bisericii Ortodoxe Române și tuturor evlavioșilor români, oriunde ar trăi aceștia.

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.

Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a sa de la domnie. În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.

Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria de la Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-Pașa – beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475.

Tradiția conform căreia după fiecare bătălie domnul ar fi înălțat câte o biserică nu este reală, dar este cert că unele lăcașuri au fost înălțate întru pomenirea celor căzuți în lupte și ca mulțumire pentru anumite biruințe.
Pisaniile păstrate din timpul Sfântului Ștefan cel Mare îl atestă drept ctitor al următoarelor biserici (anul din paranteze este cel al terminării lucrărilor):
Putna (1469), Milișăuți-Bădeuți (1487), Pătrăuți (1487), Sfântul Ilie (1488), Voroneț (1488), Vaslui (1490), Iași (1492), Hârlău (1492), Borzești (1494), Huși (1495), Dorohoi (1495), Popăuți (1496), Valea Albă (1496), Tazlău (1497), Neamț (1497), Piatra (1498), Volovăț (1502), Dobrovăț (1504), Reuseni (1504).
La acestea se adaugă bisericile de la Râmnic (1704) și Scânteia (1846), cu pisanii târzii, fără indicarea datei construcției inițiale.
Fără îndoială că numărul ctitoriilor domnești este mai mare (cel puțin alte șapte biserici îi sunt atribuite), dar există documente clare doar despre cele amintite.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *