Biserica „Sf. Gheorghe” din Roman va fi renovată cu fonduri europene

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Biserica „Sfântul Gheorghe” din Roman va intra într-un amplu program de restaurare și renovare finanțat cu fonduri europene.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-au făcut eforturi deosebite pentru întocmirea unui proiect de restaurare cu titlul Reabilitarea și integrarea turistică a monumentului istoric biserica “Sf. Gheorghe”, iar documentația a fost depusă la ADR N-E Piatra Neamț pentru a solicita finanțare europeană prin Programul Operational Regional, Axa prioritară 5. – Imbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Proiectul a fost declarat eligibil și finanțabil, iar Contractul de finanțare a fost semnat în data de 18 nov. 2017.

Suma investiției este de aprox. 5 milioane de Lei, cu o contribuție la cheltuielile eligibile de 98% din fonduri europene de 4,5 milioane de Lei (1 milion de Euro), iar restul de 2%, la care se adaugă cheltuielile neeligibile de aprox. 500.000 de Lei revenind în sarcina parohiei ”Sf. Gheorghe”.

Prin proiectul tehnic s-a propus a se efectua următoarele lucrări:

– Consolidarea zidăriei portante, în zonele cu degradări, refacerea punctuală a zonelor deplanate și degradate evident, chituiri și injectări a fisurilor, injectări în masă a zidăriei și refaceri de zidărie;

– Reabilitarea unor componente ale șarpantei și refacerea integrală a învelitorii și accesoriilor din tablă de zinc;

– Refacerea confinărilor la turle;

– Restaurarea picturii murale;

– Restaurarea catapetesmei;

– Realizarea unei clădiri anexă pentru toalete și centrală termică pe combustibil lemne care va asigura o temperatură constantă pe timp de iarnă în interiorul bisericii;

– Sistematizarea verticală, imprejmuiri, instalații de încălzire, iluminat arhitectural și de siguranță.

Sursa: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy