Braconajul, în atenția polițiștilor nemțeni

actiune 23

Polițiștii Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Neamț, în perioada 01.04-30.06.2017 desfășură acțiuni pentru combaterea braconajului cinegetic. Astfel, polițiștii nemțeni desfășoară activități specifice de verificare și control pentru reducerea infracțiunilor de braconaj cinegetic, cât și pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate de comiterea acestui gen de infracțiuni.
Totodată, un alt aspect urmărit de polițiștii este identificarea deținătorilor de câini ogari sau metiși ai acestora, care încalcă prevederile legale privind practicarea vânătorii. Până în prezent, în urma verificărilor efectuate, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului armelor și muniției și au fost constatate o infracțiune de braconaj cinegetic și o infracțiune de uz de armă fără drept.

„Aducem în atenția publicului faptul că de la data de 01 aprilie a început perioada de prohibiție la pescuit, care durează până pe data de 30 mai 2017. În consecință, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Neamț, în următoarea perioadă, vor acționa pentru descurajarea pescuitului ilegal, împreună cu partenerii implicați.
În acest sens, vor fi organizate acţiuni în sistem integrat, cu instituţiile responsabile în domeniu şi abilitate în aplicarea legislaţiei piscicole, care să asigure prevenirea şi combaterea ilegalităților din domeniul piscicol, menţinerea integrităţii patrimoniului piscicol naţional şi implicit protecţia mediului înconjurător.”, precizează IPJ Neamț.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy