Când Marele Teatru iese la rampă!

Seara a doua a Festivalului găzduit de Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ a rezervat un loc special, binecuvenit, excepţionalului. Două vârste ale experienţei teatrale şi-au împrumutat vocile unui scenariu semnat de Gellu Naum: Oana Pellea şi Cristina Casian (un nume despre care vom dori cu siguranţă să aflăm mai multe după evoluţia din această seară!).

Un text absurd, dar în căutare de sens prin poeticitate şi profunzime, a fost pretextul unui spectacol complet, în care jocul de abur, umbre şi lumini a deschis drumul către întâlniri nicicând întâmplătoare: „Întâlnirea ta de astăzi cu un câine nu a fost întâmplătoare. Întâlnirea ta de astăzi cu un om nu a fost întâmplătoare.”. Rodul întâmplărilor îl conduce pe un drum iniţiatic pe personajul principal masculin, timpul, viaţa, destinul se desluşesc într-o aparentă călătorie, în fuga de „prăbuşire”, de „rău”, de „pustiu”, de „starea de inexistenţă”. Jocurile de spoturi deschid uşi, fac să intre în scenă personaje bizare, pun faţă în faţă într-un conflict epuizant gânduri şi trăiri de care trebuie „să-ţi aminteşti, dar să te fereşti să-ţi explici”. Uneori nepotrivirile de sensuri se îngemănează cu nebunia, alteori căutările devin alegeri : „Trebuie doar să alegi cui îi zâmbeşti şi cui îi spui o vorbă, cui – nu”, trecerea timpului e marcată când şi când de strigătul repetitiv, confuz, al personajului principal: „Ce joc e ăsta?”. Răspunsurile sunt revelatorii cercuri de cunoaştere şi cumulează soluţii-trepte spre ieşirea din decădere şi decrepitudine: „Am venit să vă vorbesc despre iubire”, când „e atâta spaimă în lume”.

Asistăm în final la trecerea dincolo a celui ce-şi neagă călătoria şi destinaţia ei, odată cu desprinderea de întâlnirile ciclice ale personajului principal cu vârste, decăderi şi îndolieli :

„ – De ce tot drumul ăsta?

– Ca să te întâlneşti cu Tine!”.

Un spectacol matur, în care superfluul nu există, în care poeticul lasă loc interpretărilor extinse (şi pare a trăda o confesiune poetică mai degrabă decât dramatică a autorului: „Când îmi simţeam carnea şi sufletul rănite, am scris un poem…” ), de excelenţă teatrală în ansamblul ei, prin toate mijloacele de expresie alese de regizorul Mariana Cămărăşan.

Aplauzele finale au fost, cu certitudine, chemarea la rampă a unor astfel de spectacole în registrul fiecărui teatru!

AlB




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *