Caravana UMF Iași – Campanie de promovare și consiliere a elevilor din liceele Moldovei

Caravana_infografic_afis

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași pornește, de miercuri, 22 martie 2017, într-o amplă acţiune de prezentare a ofertei educaționale pentru anul universitar 2017/2018 precum și de consiliere și orientare profesională a elevilor din clasele a XI-a și a XII-a. Intitulat „Caravana UMF Iași”, proiectul vizează 80 de colegii și licee din județele Iași, Vaslui, Neamț, Bacău, Botoșani, Suceava, Vrancea, Brăila și Galați.

„Caravana UMF Iași își propune să aducă în atenția elevilor o prezentare a facultăților și a bazei materiale a Universității, a oportunităților pe care le poate avea un student medicinist în Iași și o discuție despre perspectivele de carieră pe care studenții le au, după terminarea unei facultăți din cadrul UMF Iași. Acţiunea este menită să scoată în evidenţă valori specifice ale Universităţii precum excelența academică, oferta educaţională, detaliile admiterii, baza materială şi socială, oportunităţile care disting UMF Iași de celelalte universităţi de profil”, menționează organizatorii.

S-au ales liceele de top din fiecare reşedinţă de judeţ precum şi liceele importante din oraşele acestor judeţe, făcându-se anterior şi o analiză amănunţită asupra locului din care provin candidații admiterii la UMF Iași. Mai mult, atât cadrele didactice cât și studenții care susțin prezentările în cadrul Caravanei UMF Iași sunt absolvenți ai acestor licee.

Săptămâna viitoare, Caravana UMF Iași ajunge în județul Neamț:

  • Roman – 28 martie – Colegiul Național „Roman Vodă”, Grupul Școlar „Vasile Sav”, Colegiul tehnic „Petru Poni”
  • Piatra-Neamț – 29 martie – Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul Național de Informatică, Colegiul Național „Gheorghe Asachi”
  • Târgu Neamț – 30 martie – Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Liceul „Vasile Conta”

„Caravana UMF Iași” este cel mai amplu eveniment de promovare al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. Cifrele Caravanei UMF Iași 2017 sunt: 9 județe, 25 municipii și orașe, 80 de colegii și licee, peste 10.000 de elevi.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *