Cine a omorât spiritul românilor ?

statistica-masuri-eco

Imediat după ce am ieșit din comunism, peste tot vedeam în jurul nostru oameni care se aflau într-o continuă competiție pentru resurse, statut și imagine. Fiecare vroia să câștige mai mult și făcea tot felul de afaceri, fiecare vroia o casă mai mare decât a vecinului și muncea pentru asta, fiecare vroia o mașină mai scumpă, fiecare vroia mai mult și mai mult. Acest spirit competitiv a făcut ca în anii de după revoluție să explodeze afacerile private, să crească consumul, economia, numărul de locuri de muncă și respectul de sine pe care îl aveau românii.
De la o vreme încoace situația a început să se degradeze. Românii de rând nu mai vor case mai mari, nu mai vor mașini mai puternice sau haine mai de firmă, nu se mai zbat pentru a face carieră și nici măcar școala nu mai reprezintă o prioritate.
Un sondaj efectuat de publicația noastră pune ca dorință a românilor înaintea creșterii salariale, scăderea prețului la utilități, aspect care relevă faptul că românii care își doreau să trăiască mai bine au renunțat la visurile lor și au ajuns în stadiul în care vor doar să trăiască. Blocurile făcute de Ceaușescu, unde oamenii trăiau aproape la comun, au devenit fortărețe cu acces pe bază de cartelă și uși metalice ca la buncăre, cu contoare de gaz la fiecare apartament și vecini care se ceartă pentru câțiva metri cubi de apă ce ies ca pierderi. Mai pe scurt, ne-am transformat din ființe sociale în indivizi obsedați de protejarea propriei sărăcii.
Întotdeauna am susținut că nu utilitățile sunt scumpe ci noi românii suntem prea săraci și avem salarii mizere în comparație cu cei din UE, dar din păcate sondajul ne arată că românii s-au conformat deja la gândul că sunt săraci și au abandonat lupta pentru un venit mai substanțial. Acum, lupta se dă pentru adaptarea la niște salarii mizere, murind de la o zi la alta speranța de mai bine. Spiritul de competiție a românului se stinge de la o zi la alta transformându-se într-o luptă doar pentru supraviețuire.
Acum 30 de ani eram 22 de milioane de români, nimeni nu murea de foame și nimeni nu își punea problema utilităților. Acum suntem cu 4 milioane mai puțini, carnea a devenit un lux pentru mulți români, metru cub de apă sau de gaz o avere și nu mai vrem să moara capra vecinului ci să moară vecinu ca să-i luăm capra …

Iosub Robert

Post-ul Cine a omorât spiritul românilor ? apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *