Milioane de euro din bani europeni pentru firmele clanului Tarata

clanul Tarata

clanul Tarata

Obositi de povestile despre cum e treaba cu hotia in tinutul neamtului spuse de cele mai multe ori chiar de hoti care se dau fecioare, ne-am facut timp sa facem putina lumina in fosta curte a marelui om politic si afacerist de succes, Culita Tarata, caci acum nu mai e patron in acte la nimic, si sa ne dam cu parerea, adica sa ne exprimam o opinie constitutionala despre cum vedem noi lucrurile in cazul clanului Tarata .
Dintre fostele afaceri ale lui Culita Tarata, am ales-o si noi pe cea mai mica si mai locala, facand lumina asa cu o lanterna mica mica cat onoarea de furnica, pentru ca daca aprindem farurile sa ne uitam mai bine, ne puneam mainile in cap. Haideti sa vedeti ce am vazut noi si ce opinie avem depre cum fac unii oameni destepti milioane de euro in timp ce noi, restul prostilor ne chinuim de la o zi la alta .
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a impartit prin Neamt multi bani europeni, mai precis milioane de euro, dar ce sa vezi, o firma nu poate sa ia decat un proiect ca sa beneficieze cat mai multi nemteni de banii europeni . Cum pe unii dintre concetatenii nostri nu-i mai satura necuratu’ de atata avere, ce s-au gandit ei ? Sa infiinteze vreo 30 de firme, dar cum zgarcenia si aroganta e prea mare, sediile majoritatii acestor firme au fost trecute prin aceiasi sandrama in Zanesti si uite asa au aparut peste noapte : Apronila, Agrobin, Agronar, Agrodin, Agrociv, Agrogena, Agroeli, Agrobana, Agrociv, Agronar, Agromila, Agrotel, Agrodin si restu pana la 30 si toate cu administratori care miros de la o posta a TCE 3 Brazi .
Dupa infiintarea firmelor, cel care a conceput miscarea fiind zgarcitul secolului, nu a vrut sa piarda comisioane bancare si sa transfere in contul firmelor banii necesari pentru garantarea acaretelor de la proiectele europene, ci a garantat pentru toate cu firma TCE 3 Brazi, ceea ce a dus la deconspirarea miscarii care se vedea din elicopter ca leaga intre ele toate aceste firme .
Mai departe, chitrosenia si-a spus cuvantul si in loc sa angajeze la 8 ore cati oameni ar fi trebuit conform proiectelor, a angajat doar la 2 ore crezand ca nimeni nu va afla vreodata si asa mai departe, toate economiile au transformat o inginerie economica la limita legii intr-o parodie in care hotul ce sparge banca nu isi cumpara manusi ca sunt prea scumpe .
Zgarie branza nu s-a limitat la atat si atunci cand a venit vremea sa cheltuiasca banii europeni pe masini de teren cu TCE la numar sau pe tractoare si alte smecherii in loc sa mearga sa dea si el de o ciocolata la cateva firme care sa-i faca contraofertele, s-a calicit si a introdus oferte false in proiectele europene .
Cel mai urat element este faptul ca in hartiile acestor firme apar persoane ce au ca nume de familie Tarata, ca sa nu cumva sa ciuguleasca altcineva in afara de clanul Tarata din cascavalul european dobandit inginereste .
Prinsi cu toate smecheriile de mai bine de jumatate de an, in loc sa dea banii inapoi si sa stea cat mai ascunsi si sa se bucure de faptul ca nu s-a aflat nimic in spatiul public, presa tacand malc la fel ca si autoritatile nemtene, clanul Tarata s-a apucat sa conteste in instanta pe la Bucuresti si de aici a inceput sa colcaiasca tot rahatul, caci au inceput sa apara inscrisurile de la ofertele false prin care cei nominalizati ca ofertanti declara ca in viata lor nu au avut relatii comerciale cu cele 30 de firme si nici nu le-au dat vreo oferta. Mai departe, cei care au contribuit la smecherirea fondurilor europene, au inceput sa se dea in primire unii pe altii si s-a ajuns la nivelul la care cazul se pare ca nu mai poate sa ramana in sfera civila .
Pentru cei interesati de subiect, firmele si cazurile sunt de gasit la Curtea de Apel Bucuresti, unde din cate se pare se incearca ceva tertipuri avocatesti ca sa se scoata la curat una dintre firme, iar apoi in baza precedentului, sa se spele si restul afacerii . Desigur ca nu am auzit ca pana acum DNA-ul sau alte organe abilitate sa zica ceva, desi sumele sunt extraordinar de mari iar pe masa judecatorilor sunt inscrisuri care vorbesc de la sine de fals si uz de fals. In acest caz s-au facut mai multe controale guvernamentale care au constatat aceleasi neregului, dar noi in Neamt nu am auzit nimic, ca asa e schema .
Pentru amuzament, va aratam un grafic de profit la una dintre aceste firme ca sa intelegeti cum in timp ce noi ceilalti o ducem din ce in ce mai greu altii o duc foarte bine . cifra-afaceriDesigur ca tot ce am scris noi aici este o opinie iar cetatenii nominalizati mai sus beneficiaza de prezumtia de nevinovatie pana ce instantele se vor pronunta, caci in baza ca vor face lumina cei de la DNA sau alte institutii… putem sa dormim linistiti .
De regula previziunile noastre se cam adevaresc, asa ca pe final de articol ne mai permitem o previziune trista pentru cei de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit care au crezut in promisiunile de protectie divina dar in curand vor constata ca au fost doar minciuni si vor plati cu libertatea, desigur aici vorbim de cei mai prosti dintre ei, nu cei care colaboareaza deja cu autoritatile sau au facut autodenunturi si candideaza la locurile cu suspendare .
Acum, dupa acest articol, asteptam sa vedem cum stau cu ouale cei de la USL si sa vedem si o pozitie oficiala a deputatilor PSD, in special a domnului Arsene, ca doar a fost corpul de control al primului ministru la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, poate ar trebui si noi prostimea sa stim ce au constatat guvernantii asta, daca nu cumva are si PSD-ul oameni care au luat astfel de proiecte si trebuie protejati. Poate vedem si un punct de vedere al PC care detine acum conducerea A.P.D.R.P. Neamt si poate totusi a venit timpul ca dupa ani de prosteala din partea PDL sa nu mai permitem si altora sa ne ia de prosti .
Din partea domnului Culita Tarata nu asteptam nici un punct de vedere deoarece el s-a retras de mult din afaceri , nu are nici un amestec in toata treaba asta, nu mai coordoneaza nici o firma, nici macar masina nu o avea in declaratia de avere si el este un om cinstit si curat care se bate sa stopeze jaful din judetul Neamt .
Atat pentru azi, dar vom reveni caci avem o presimtire ca nu se atinge nimeni din presa locala de acest subiect .
Hai pa, suspectilor !




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *