Conservarea – restaurarea obiectelor arheologice în cadrul Muzeul de Istorie Roman

Conservarea – restaurarea obiectelor arheologice în cadrul Muzeul de Istorie Roman, proiect de popularizare a activității muzeale prin mass-media.

Muzeele de istorie sunt instituţii în care specialiştii disciplinei şi din alte domenii (auxiliare ale istoriei), îşi însumează eforturile pentru descoperirea, cercetarea şi reîntregirea trecutului istoric, dar urmăresc şi popularizarea muncii lor într-o formă cât mai accesibilă şi clară publicului. Din păcate, acest ultim aspect pare să nu aibă impactul scontat, de multe ori ne-am găsit în situația ca vizitatorii să-și exprime nedumerirea privind activitățile ce stau în spatele realizării unei expoziții de succes. Pentru a suplini această carență informațională, specialiștii muzeului au demarat un proiect educațional de succes, adresat publicului școlar. Deoarece și persoane adulte, cu nivele de instruire pornind de la cel elementar și până la cel universitar, s-au arătat interesate de activitățile derulate în muzeu, am hotărât să concepem și un proiect adresat lor. Proiectul își propune să folosească facilitățile moderne, oferite de mass-media și mediul on-line și constă într-o serie de 15 articole, prin care să explicăm pe scurt traseul urmat de un artefact din momentul descoperirii până la expunerea în vitrinele expozițiilor. Prin acest demers, cei interesați vor putea să perceapă funcțiunile unui muzeu și anume: cercetare arheologică, achiziție de bunuri culturale, conservare-restaurare artefacte, constituire colecții, depozitare și protejare obiecte muzeale, clasare patrimoniu, cercetare științifică, popularizare prin expoziții și publicații și educație muzeală.

Datorită domeniului extrem de variat al bunurilor culturale identificate ca izvoare ale istoriei, proiectul pe care l-am conceput se va referi numai la intervenţiile de restaurare-conservare la care sunt supuse obiectele arheologice în cadrul unui muzeu, în scopul păstrării calităţii de argumente istorice. Artefactele descoperite, pentru a-şi perpetua integritatea fizico-chimică, sunt supuse unui lanţ de tratamente de conservare-restaurare, ce debutează imediat după extragerea din sol şi se finalizează cu etalarea şi valorificarea ştiinţifică. Demersul nostru își propune ca fiecare etapă a acestui lanț să facă obiectul unui articol informativ. Noţiunile teoretice vor fi tratate pe scurt, iar prezentarea activităților practice va căuta să atribuie discursului valențe educative. Pentru a vă face o idee asupra anvergurii pe care dorim să o dăm proiectului de popularizare, în cele ce urmează, vom descrie pe scurt tematica fiecărui articol în parte.

Primul articol va fi dedicat cercetărilor arheologice, efectuate de Muzeul de Istorie Roman în Roman și împrejurimi. Nu se dorește prezentarea siturilor și rezultatelor descoperirilor campaniilor arheologice, accentul va fi pus pus pe descrierea organizării unui șantier arheologic. Colateral se vor sublinia caracterul destructiv al săpăturii şi necesitatea ca, după organizarea şantierului arheologic, contextul arheologic (planigrafia) şi releveul arheologic (stratigrafia) să fie salvate şi consemnate documentar, iar artefactelor descoperite să li se asigure integritatea şi perpetuarea caracteristicilor fizico-chimice. Se prefigurează astfel un subiect de discuţie propriu conservării aplicate şi intervenţiilor de urgenţă.

Articolul al doilea, după o scurtă prezentare teoretică a normelor de conservare-restaurare din legislaţia actuală, va readuce în discuţie salvarea stratigrafiei şi planigrafiei descoperite „in situ” şi va insista asupra modalităţilor practice de folosire documentară a fotografiei şi desenului arheologic. În continuarea vor fi consemnate intervenţile de urgenţă, posibile pe şantier (prin prisma dotărilor tehnice ale muzeului romaşcan), efectuate asupra artefactelor descoperite: obiecte din ceramică, obiecte din metal metal, materiale textile, oseminte umane, pietre şi ziduri.

Informaţiile ce vor fi vehiculate în primele articole țin de sfera de activitate a conservării aplicate şi de urgenţă, însă, prin tema ce va fi abordată în următorul text – intervenţiile curative, efectuate în laboratorul de restaurare al Muzeului de Istorie Roman – păşim pe terenul de studiu al tratamentelor actuale în conservare-restaurare. Firesc, subiectul va fi deschis de prezentarea laboratorului de restaurare, pentru a putea determina, în funcţie de calificarea personalului şi dotarea tehnică şi materială, gradul de complexitate şi eficienţă al tratamentelor folosite (aplicate obiectelor ceramice, metalice şi din os).

Desenul arheologic – va fi o altă temă pusă în discuție, aceasta va aduce o notă de inedit şi reprezintă esenţa aportului personal în lărgirea sferei de interdisciplinaritate a conceptului de conservare-restaurare, aplicat obiectelor arheologice. Se va sublinia aspectul de pionerat în sintetizarea şi teoretizarea acestui tip de grafică – simbioză între desenul tehnic (prin rigoarea informaţiei privind dimensiunile şi folosirea convenţiei frotalităţii) şi desenul artistic (în ceea ce priveşte surprinderea formei tridimensionale prin folosirea umbrei şi perspectivei conice). Pe baza argumentelor dezvoltate, vom încerca să răspundem la întrebarea: desenul arheologic, specie a desenului tehnic sau grafică artistică?

În zilele noastre tehnica de fotografiere şi de înregistrare a evoluat spectaculos, prin prisma acestui fapt activitatea desenatorului pare desuetă. Studiul comparativ fotografie – desen va combate această idee şi va argumenta primatul desenului, în principal, prin intervenţia factorului uman: percepţia stereoscopică, obiectivitatea măsurătorilor şi subiectivismul-pozitiv privind manipularea luminii şi accentuarea decorurilor (ce pot scăpa obiectivului fotografic).

Varietatea artefactelor arheologice (în ceea ce privește materialul, forma, textura, etc.), a impus limitarea discursului numai asupra tipologiei cel mai des întâlnite – vase lucrate din ceramică. Fiind obiecte utilitare, teoria formei vaselor lucrate din ceramică va face o incursiuine în tehnologia obţinerii şi va sintetiza geometria şi dinamica generării suprafeţelor. Va urma enumerarea etapelor de execuţie a desenelor artefactelor arheologice din ceramică: identificarea fragmentului ceramic în scopul găsirii poziţiei funcţionale, determinarea dimensiunilor vasului (luat ca întreg) şi în final execuţia schiţei în creion, de obicei în mărime naturală. Considerente editoriale dar şi perceptive determină scara (ordinul de mărime) la care se va executa desenul. Folosind mijloace tehnice moderne sau caroiajul (vitroul cadrilat inventat de Leonardo da Vinci) se reduce scara schiţei în creion, după care se execută efectiv desenul în tuș. Firesc, împletirea cerinţelor riguroase ale desenului tehnic cu modalităţi de exprimare artistică va ridica probleme specifice fiecărui stadiu, comentariile explicând modalităţi de rezolvare ce au ca finalitate documentul grafic.

În foarte puţine cazuri arheologia furnizează desenatorului un obiect întreg, care să conserve în întregime reperele ce pot fi măsurate. Cel mai frecvent, materialul ceramic este fragmentat şi incomplet pentru reconstiruirea întregului. Rezolvările practice, de cele mai multe ori indirecte, vor fi specificate în recompunerea grafică a formei vaselor lucrate din ceramică.

Etalarea muzeală a artefactelor restaurate – va insista pe aspectul educaţional al obiectului arheologic și se va constitui într-o introducere pentru un discurs privind noţiuni de muzeologie. Această tematică va debuta cu un scurt istoric privind înfiinţarea şi activitatea Muzeului de Istorie Roman, va continua cu descrierea patrimoniului cultural actual al muzeului și se va finaliza cu prezentarea modalităţilor concrete de organizare a spaţiului muzeal, deci, se vor trece în revistă formele prin care bogatul patrimoniu cultural este protejat, structurat, valorificat ştiinţific şi etalat.

Agresorii stării de conservare, prezenţi în spaţiul muzeal – vă va familiariza cu activitatea depusă de conservatorii muzeului pentru a împiedica procesul natural al unui sistem de a reveni la forma cea mai stabilă fizico-chimic. Acest efort, privit ca un cumul de intervenții prin care omul modern încearcă perpetuarea unei realizări materiale nenaturale în ciuda manifestării fenomenelor de distrugere naturale, se încadrează în sfera de studiu a mecanismelor degradării.

Conservarea preventivă (pasivă) în depozite şi spaţii expoziţionale va fi ultima verigă a lanţului intervenţiilor de restaurare asupra artefactului arheologic, trecut succesiv prin intervenţii de urgenţă şi apoi curative. Se vor explica două aspecte distincte: influenţa microclimatului asupra stării de conservare a bunurilor culturale depozitate (privită un caz specific al organizării muzeale) și monitorizarea microclimatului (văzută ca rezultat al dotării cu tehnică de supraveghere a condiţiilor de microclimat). Deci, manipularea factorilor de degradare (factorii de activare şi factorii reactivi), pentru plasarea lor într-un optim sănătos pentru obiectele arheologice, depinde de specificul clădirilor, încăperilor şi instalaţiilor Muzeului de Istorie Roman.

Următorul articol va pătrunde pe terenul etiopatologiei, va analiza atacurile biotice, posibile în spaţiul muzeal şi descrie indiciile care-l conduc pe specialist (conservator) la identificarea metodelor de combatere a atacurilor speciilor de insecte, ce găsesc hrană şi condiţii optime de dezvoltare în microclimatul spaţiilor muzeale. Factorii optimi şi limitativi, privind dezvoltarea populaţiilor de insecte, pot fi manipulaţi în sensul reducerii numărului de indivizi. Tratamentul ce poate fi aplicat este văzut ca un compromis între posibilităţile muzeului şi oferta de pe piaţă. Studiul, structurat identic, va fi teoretizat şi pentru fungi, mușchi și licheni, iar la final se vor emite câteva păreri personale privind alegerea unor modalităţi de combatere, cu notă de generalitate.

Valorificarea ştiinţifică a obiectelor arheologice, iniţiază o analiză pur teoretică privind clasarea patrimonială, deci modalităţi prin care unui artefact i se atribuie valoare istorico-socială. Odată stabilită importanţa ştiinţifică există trei trasee posibile de cercetare şi valorificare ştiinţifică: în reviste şi publicaţii de specialitate, etalare sau depozitare.

Proiectul se va încheia cu concluzii asupra activităţii profesionale proprii, văzută, pe de o parte, ca experienţă acumulată în cadrul Serviciului Protecție Patrimoniu Roman şi insistă, pe de altă parte, pe aportul personal practic şi teoretic în definirea unui domeniu de pionerat – desenul arheologic. Comentariile finale caută să integreze noţiunile particulare de arheologie, dezvoltate pe parcursul articolelor de popularizare, în angrenajul acesta interdisciplinar al conservării-restaurării.

Muzeograf Spătariu Dan Gianni