„Cum să scriem un denunț”, un subiect de olimpiadă foarte bun

denunt

Mai multe persoane și o parte a presei s-au arătat deranjate pentru că la o faza judeţeană a olimpiadei de limba română a fost un subiect cu tema „Cum să scriem un denunț”.

Înainte de a cădea în plasa unui fals subiect de scandal, întrebați-vă dacă dumneavoastră știți care este diferența dintre un denunț, o plângere penală, o reclamație penală sau un memoriu cu caracter penal? Și mai întrebați-vă în ce condiții sunteți obligați de lege să faceți un denunț?

Ei bine, aceste instrumente cu care te adresezi justiției în cauze penale și momentele în care ești obligat de lege să o faci sunt total neclare pentru 99% dintre români, cu atât mai mult pentru elevi.

Prima și cea mai importantă diferență este aceea că plângerea penală nu poate fi făcută decât de către partea vătămată, în timp ce denunţul îl poate face orice persoană fizică sau juridică ce are cunoştinţă despre comiterea unei fapte penale.

De asemenea, în anumite împrejurări care, trebuie să recunoaștem, ne sunt cam străine, denunţul este obligatoriu. Astfel, Codul penal (art. 262, respectiv art. 338 din noul C. pen.) sancţionează omisiunea de nedenunţarea a săvârşirii unor infracţiuni prevăzute expres în dispoziţiile acestui text de lege, precum şi fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală (art. 263 C. pen., respectiv art. 339 din noul C. pen.).

Există şi situaţii când făptuitorul se poate autodenunţa, fie pentru a scăpa de răspundere penală, fie pentru a beneficia de circumstanţe care să-i micşoreze pedeapsa. Astfel, mituitorul scapă de răspunderea penală dacă denunţă fapta sa de dare de mită înainte ca organele de urmărire penală să fie sesizate pentru acea infracţiune.

Un alt aspect specific denunțului este acela că dacă el este mincinos, cel care îl face riscă să intre chiar el sub incidența codului penal și altă chestiune necunoscută este aceea că dacă cel ce se face vinovat de comiterea infracţiunii de denunţare calomnioasă revine şi declară că denunţul este mincinos mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana denunţată, pedeapsa se reduce, beneficiind de efectul circumstanţelor atenuante.

De asemenea, un denunț are reguli de redactare, la fel ca și o cerere. Trebuie să cuprindă descrierea faptei, iar dacă se cunoaşte făptuitorul, trebuie să se indice numele, prenumele şi adresa acestuia. Denunțul nu poate fi anonim, el trebuie scris și semnat de denunţător, iar în cazul denunţului oral acesta se consemnează într-un proces-verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut. În lipsa identitășii denunțătorului denunțul nu este valabil, neaplicându-i-se prevederile art. 223 C. proc. pen.

Așadar, după cum vedeți diferențele între plângerile penale și denunțuri sunt destul de mari și necunoașterea lor duce la încălcarea legilor penale. Cine s-a gândit ca întocmirea corectă și mai ales responsabilă a unui denunț este un subiect de olimpiadă a făcut bine.

Înainte de a ne grăbi să clasificăm acest subiect ca pe o pregătire a copiilor pentru un viitor delaționist ar trebui să ne întrebăm daca avem noi înșine toate noțiunile necesare pentru a face un denunț atunci când legea ne obligă și dacă știm ce anume trebuie să scriem în el și ce nu ca să nu intrăm sub incidența legii care ne pedepsește cu închisoare pentru ducerea în eroare a organelor judiciare.

Iosub Robert




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *