De acord sau nu cu mariajele homosexuale?

sondaj-homosexuali

Peste 80% dintre cei chestionați de publicația noastră pe tema căsătoriilor homosexuale au spus NU.
Deși relațiile între persoane de același sex sunt legale în România, căsătoria nu a fost legiferată în special din cauza opoziției Bisericii Ortodoxe Române. Educația și norma creștină refuză categoric astfel de relații iar într-o țară majoritar creștină chiar și legiferarea homosexualității este un subiect delicat.
Deși opoziția românilor față de căsătoriile homosexuale este una vizibilă, globalizarea pune politicienii de la noi din țară între ciocan și nicovală, presiunile externe fiind pro legiferare. Dacă e să ne uităm că în SUA deja acest gen de căsătorii au fost declarate ca fiind un drept constituțional iar în Europa sunt din ce în ce mai des întâlnite, este foarte posibil ca, invocându-se drepturile și libertățile omului, să avem în curând și în România o legislație ”armonizată” la trendul internațional.
Acum, tot discursul este unul foarte sensibil deoarece homosexualii au drepturile lor și noi ceilalți trebuie să le respectăm. Problema care rămâne este a drepturilor celorlalți 80% care nu s-ar simți confortabil atunci când pe banca din fața blocului de față cu copiii un domnișor Vasile s-ar săruta romantic cu partenerul Gheorghe sau când profesorul de la școala micuțului ar fi măritat cu un domn și exemplele care se bat cap în cap cu drepturile majorității ar putea continua.
Mari politicieni ai lumii, mari artiști, mari oameni de știință și multe alte personalități marcante s-au declarat a fi homosexuale dar din statisticile noastre rezultă că România și românii au alte valori morale și religioase incompatibile cu acest tip de relații între persoane de același sex.

Post-ul De acord sau nu cu mariajele homosexuale? apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *