Descarcerare în urma unui accident rutier

Vineri, 13.02.2015, la ora 08:16, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost anunţat că s-a produs un accident rutier la ieşirea din municipiul Roman, pe DN 2, între o autoutilitară şi un autoturism, în urma căruia o persoană a rămas încarcerată. La momentul impactului, în fiecare dintre cele două maşini erau câte două persoane. La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi opt subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. La sosirea militarilor, şoferul autoturismului, un bărbat de 32 de ani, avea picioarele prinse între bordul maşinii şi podea, acuzând dureri la nivelul pieptului. pasagerul din autotutilitară prezenta leziuni la nivelul feţei, a fost asistat şi transportat de echipajul de paramedici la spital. Pompierii au efectuat manevrele specifice, îndepărtarea unei portiere, îndepărtarea bordului şi extragerea bărbatului, asistaţi de echipajul medical, în mai puţin de un sfert de oră. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Roman de către echipajul SAJ.

ISU Neamt




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *