DESTINE DE ARTIŞTI: IOSEF FRANZ STEURER (1885 – 1971)

Pe data de 9 februarie 2017 se împlinesc 46 de ani de la trecere în nefiinţă a celui care a fost Iosef Franz Steurer, pictor şi sculptor vienez, care s-a remarcat în peisajul artistic românesc din perioada 1905 – 1971, într-un mod cu totul aparte. 1

Născut la Viena, în anul 1885, în data de 11 decembrie, a fost primul din cei 11 copii ai Aloisei şi Iosef Steurer. Tatăl, Iosef, al cărui nume îl duce mai departe cel mai mare dintre fii, sculpta în lemn dar mânuia cu multă artă şi fierul. Iosef Franz începe şcoala primară la Viena, iar când familia se mută la Merano, continuă acolo şcoala. Tot la Merano urmează şi cursurile gimnaziale şi se înscrie la Şcoala de arte şi meserii de 3 ani. Începe studiile de pictură cu profesorii Nicodem şi Biss care „l-au găsit apt pentru Munchen unde ia mai întâi lecţii de la profesorii Tasio şi Hakel, apoi urmează Şcoala Mass şi Wolf”, aşa cum destăinuie însuşi artistul. Pentru a studia la vestita Şcoală de pictură de la Munchen, pleacă doar cu acordul mamei, în anul 1903, în „mare taină” faţă de tată său, care nu dorea ca fiul cel mare să devină pictor. Mama, îi înţelege dorinţa şi marele vis şi îl sprijină. Cu 20 de şilingi, de la mama sa, porneşte pe drumul spre Munchen. După numai un an de studii, la Pinacoteca veche din Munchen, „unde copia un mic cap”, o cunoaşte pe Maria Ciurdea, bursiera oraşului Roman la aceeaşi şcoală de pictură, şi care „copia Madona după Rafael”.. O întâlnire între doi tineri cu aceleaşi preocupări, cu aceeaşi mare pasiune – pictura – veniţi din medii sociale apropiate, dar din două lumi aflate aproape la polul opus: Iosef din Viena, capitala Imperiului Austro – Ungar, cu o viaţă artistică puternic dezvoltată şi scoli de artă de marcă şi Maria din Roman – un mic târg de provincie din mica Românie, încă aflată la început de drum. Iosef se îndrăgosteşte de moldoveanca noastră şi hotărăşte să pornească împreună pe drumul spre un nou necunoscut pentru el: ţara natală a Mariei, România. Se logodesc la 4 septembrie 1904 iar în primăvara anului 1905 vin la Bucureşti pentru a se căsători. Era singura soluţie, pentru că Iosef era minor, iar autorităţile austriece refuză căsătoria acestora. Iosef, cu 6 ani mai mic decât logodnica sa, orfan de tată, care murise în decembrie 1904, cere eliberarea paşaportului pentru România, solicitând şi prezenţa mamei sale, care va fi de faţă la căsătoria fiului ei cel mare, la Bucureşti. O decizie aproape de neînţeles pentru cei care ştiau că o Vienă sau un Munchen ar fi putut să ofere tinerilor artişti un viitor cu totul altul decât un Bucureşti mult prea sărac la vremea aceea. Este de amintit chiar un interviu al istoricului şi criticului de artă Petrea Oprea, referitor la această „alegere” de viaţă a lui Iosef Steurer: „ Nu mi-a venit să cred… să te naşti în Austria, să stai la Viena, să-ţi cadă cu tronc o fată,… să părăseşti ţara ta, să vii într-un necunoscut, într-un teritoriu necunoscut, România şi în Bucureşti… să constaţi că oamenii în plină iarnă sunt desculţi, în cămaşă cu pantaloni, mănâncă mămăligă cu ceapă şi cu brânză şi-atunci s-a întrebat: oare cine cumpără artă?” O alegere surprinzătoare între strălucirea artistică a Vienei, a Austriei şi sărăcia lucie a Bucureştiului, a României.

O provocare pentru tânărul Iosef care începe de-ndată „lucrul”, acel lucru care-l va defini întreaga viaţă: „arta cu onestitate”. Va deschide 19 expoziţii personale, prima în anul 1914 împreună cu soţia, artista Maria Ciurdea Steurer şi participă cu lucrări la peste 20 de expoziţii colective. Expoziţiile organizate de gruparea Tinerimea Artistică au adus, începând cu anul 1900, un plus în mişcarea cultural artistică a României. Începând cu anul 1911 prezenţa lui Iosef Steurer la aceste expoziţii a fost permanentă şi întotdeauna apreciată. Iosef Steurer îşi întreţine familia, lucrând într-un atelier de broderie de litere şi drapele şi la Fabrica August Zwolfer unde se lucrau vitralii. Dă lecţii de pictură şi colaborează la diverse publicaţii ale epocii cu desene şi caricaturi: Furnica, Rampa, Facla, Dimineaţa. Deşi primeşte cetăţenia română abia în anul 1942, Iosef Steurer participă la primul război mondial, nu doar în calitate de combatant ci şi de pictor. Astfel, surprinde scene de război, face portretele ostaşilor şi devine foarte popular printre aceştia. Prima mobilizare este la Slobozia, apoi la Şcheia, lângă Iaşi, îngrijind bolnavii de tifos de la conacul lui Vasile Alexandri. Armistiţiul îl găseşte la Mărăşeşti. După terminarea războiului, în anul 1918, va deschide la Iaşi, împreună cu artiştii Iosif Ross şi Maxy, o expoziţie cu o parte din lucrările inspirate de pe front. Începând cu anul 1919 familia Steurer va locui la Constanţa, aici primind loc de casă ca fost combatant. Iosef se îndrăgosteşte de mare, pictând lunga serie de marine. Se implică în viaţa artistică a Constanţei şi va lega prietenii. Este redactor la ziarul constănţean Farul. În aprilie 1920 se deschide prima expoziţie personală a soţilor Steurer. Vor expune alături de prietenii lor: profesorul Nicolae Tahtunov, Gic Săvulescu, B’Arg. Peisajele semnate Iosef Steurer, de la primăveri delicate la toamne vibrante, de la veri tonice la ierni dezlănţuite, de la marinele pline de farmec şi mister la peisajele pure, sincere şi profunde inspirate din satele româneşti… toate cuceresc deopotrivă publicul şi critica de specialitate.

Iosef Steurer este atras şi de sculptură,iar prin anii 1920 începe să modeleze în lut figurine de mici dimensiuni. A urmărit să dea sculpturilor sale nu doar un rol decorativ ci şi o utilizare, modelând sfeşnice, scrumiere. A fost preocupat de capete de ciobani, de reprezentări animaliere, pornind de la tipuri caricaturale, la animale cu forme fantastice. Spunea că ”în sculptură am o evadare. Lucrez pe moment… spontan… cu materiale şi unelte primitive.” La expoziţii se vor regăsi, alături de picturi, şi micile sculpturi în lemn sau lut ars semnate Iosef Steurer. Timp de 5 ani va lucra sculptură în atelierul lui Dimitrie Paciurea, marele sculptor, „sub directa îndrumare a acestuia şi cu rezultate notabile” aşa cum va nota Tudor Octavian în volumul Pictori uitaţi. Între Iosef Steurer şi Paciurea se va lega o frumoasă prietenie. Apreciat ca artist, Iosef a venit în contact cu oamenii de cultură ai vremii: Lucia Demetrius, Miliţa Pătraşcu, Constantin Brătescu, Tudor Arghezi, Constantin Mille, Nicolae Tonitza, Tudor Vianu, caricaturistul B’Arg, Victor Ion Popa, Ion Pas.

Expoziţiile personale ale lui Iosef Steurer se regăsesc, aproape în fiecare an din perioada interbelică, în sălile de galerie din Bucureşti sau Consatnţa, sunt cu interes aşteptate de public şi de critica de specialitate şi de cele mai multe ori artistul reuşea să vândă aproape tot. Este şi cazul expoziţiei din august 1943, când toate cele 170 de lucrări expuse s-au vândut, iar pentru a răspundea cererilor a făcut în permanenţă lucrări noi. Cu o intensă activitate expoziţională, colaborator al publicaţiilor de marcă ale vremii, unde desenele şi caricaturile sale sunt însoţite de texte satirice, cu o implicare deosebită în viaţa cultural – artistică interbelică, Iosef Steurer este interzis începând cu anul 1946, când are loc şi ultima sa expoziţie personală. A fost marginalizat, i s-au refuzat lucrările la expoziţiile de grup şi nu i s-au mai acordat spaţii pentru expoziţii personale. În 1959 Uniunea Artiştilor Plastici şi Fondul Plastic organizează o expoziţie retrospectivă cu lucrările soţilor Steurer la galeriile de artă ale Fondului Plastic din Bucureşti. Dar artistul Iosef Steurer a rămas fidel crezului său, „arta cu onestitate”, a refuzat să lucreze la comanda „vremurilor”. O perioadă dificilă pentru artist, fără comenzi, fără lucrări vândute, trăind modest, cu sprijin de la prieteni fideli.

Se stinge din viaţă la 9 februarie 1971 la Bucureşti lăsând în urmă o creaţie aparte, un nume şi un destin….

Muzeograf Mihaela Ciobanu




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *