Anul acesta se poate vorbi în plastica romaşcană despre ”anul Ciurdea – S
teurer”, la 3 martie împlinindu-se 50 de ani de la moartea pictoriţei Maria Ciurdea Steurer, cea despre care critica de specialitate considera, la începutul sec. al XX-lea, că ”este cel mai desăvârşit talent feminin din câte cunoaştem până acum…”.
Maria Ciurdea, care şi-a câşigat stima unor pictori ca Iser, Steriade sau Ressu, prin ”câteva linii şi puţină culoare”, s-a născut la Roman, la 24 noiembrie 1878, în familia unui negustor de haine îmblănite: George şi Elena Ciurdea. Mama, Elena, era fiica jupânului Ion Cheptea şi a jupâniţei Maria Cheptea din Vaslui. Tatăl, George, era fiul unui răzeş înstărit, administrator de moşie la Muncelul de Sus din judeţul Roman, pe atunci, Ion Ciurdea căsătorit cu Maria. Primul copil din cei 6 ai familiei Ciurdea a fost Maria, viitoarea pictoriţă. A crescut într-o familie care le-a insuflat copiilor dragostea pentru învăţătură şi artă: tatăl, nepot de preot, evlavios, le citea copiilor din vechile cărţi bisericeşti şi sculpta în lemn obiecte casnice iar mama broda artistic. Maria a copilărit pe meleaguri romaşcane dar şi la Fălticeni, unde urmează şcoala primară şi gimnazială. La Roman este înscrisă la Liceul Industrial. Talentul la desen i-a fost remarcat încă din clasele primare. Aşa cum povesteşte artista în ”amintirile” sale: ”desenam frumos modele de broderie şi hărţi minunate la geografie… când profesorul de desen şi caligrafie lipsea de la lecţii căci suferea de un picior, îl înlocuiam eu la orice clasă… tot oraşul mă cunoştea şi liceenii mă arătau cu degetul: asta e Maria Ciurdea care desenează bine… profesorul de desen Rotaru şi toţi ceilalţi mă sfătuiau să mă duc la Belle Arte la Iaşi sau Bucureşti…” Părinţii consideră că trebuie să se mute din Roman pentru a le putea oferi copiilor şcoli bune. Se hotărăsc pentru Bucureşti. Acolo Maria este înscrisă de mamă la Şcoala de Arte Frumoase, unde urmează timp de 2 ani cursuri teoretice şi practice, fiind colegă cu Brâncuşi, Ressu şi Steriadi. Profesorii de aici o sfătuiesc să plece în străinătate la studii. Familia se afla în imposibilitatea financiară să-i asigure Mariei cele necesare studiilor la marile şcoli de artă din Europa acelor vremi, iar drumul tinerei părea că se opreşte aici.
Dar dragostea ei pentru frumos, talentul ei, primeşte o şansă chiar de la oraşul natal Roman, care-i oferă o bursă de 20 de lei lunar şi organizează o loterie cu două tablouri ale Mariei, copii după Henner, un nud şi un profil, în urma căreia se adună 300 de lei. Cu acest ajutor, în anul 1903 Maria se îndreaptă spre München, spre oraşul care-i va desăvârşi formarea artistică. La München se înscrie la şcoala particulară a profesorului As-Be unde învaţă 2 ani, urmând în paralel şi Şcoala Litografică a lui Hainemann şi pentru scurt timp studiază pictura la Veneţia, oraş care o cucereşte şi unde va reveni. La München îl cunoaşte pe tânărul student la Arte Frumoase Iosef Steurer, care-i va deveni soţ în 1905. Între timp, schimbările de ordin politic din ţară duc la pierderea bursei Mariei. Aflată într-o situaţie dificilă, alege să se întoarcă acasă, la Bucureşti şi o perioadă tânăra familie de pictori este sprijinită de familia Mariei. În anul 1905 Maria expune pentru prima dată la Salonul Oficial organizat de Tinerimea Artistică din Bucureşti.
Fire independentă, cu o mentalitate progresistă, urmare şi a contactului ei cu lumea artelor din afară, o femeie ”umblată şi şcolită” pentru acea perioadă, Maria se va implica în mişcarea cultural – artistică din Bucureşti într-un mod cu totul aparte. Pe lângă studiile de pictură, a studiat pianul şi vioara, a învăţat limba franceză, germană şi italiană, a scris poezii şi eseuri. Din momentul stabilirii în România a avut o activitate expoziţională de invidiat. Participă la peste 20 de expoziţii colective, expoziţii de grup şi deschide 8 expoziţii personale. Se remarcă mai mult în grafică decât în pictură, ca peisagistă şi portretistă, având o preferinţă pentru portretele de copii. Lucrările Mariei sunt remarcate la fiecare prezenţă expoziţională prin singuranţa liniei, forma severă, echilibrul compoziţional, pasiunea pentru adevăr, expresivitea şi rigurozitatea desenului, urmare a şcolii de la München. Este apreciată drept o adevărată exploratoare a caracterelor omeneşti, o portretistă a psihologiei modelului cu o exprimare grafică sinceră, simplă şi gravă. Mecena acelei perioade, Alexandru Bogdan Piteşti, a fost unul dintre cei care i-au apreciat creaţia şi i-a achiziţionat în permanenţă lucrările, care aveau un loc de cinste în biblioteca salon a colecţionarului, alături de picturile lui Luchian.
Mamă a trei copii, Mia, Dorina şi Iosif (un al patrulea copil, Elena, moare la numai 11 luni), Maria Ciurdea Steurer se dedică deopotrivă creşterii şi educaţiei acestora, în acelaşi spirit primit de la părinţii ei. Şcolirea copiilor, care vor păşi pe urme părinţilor, a fost primordială pentru Maria. Rolul de mamă şi soţie, care pe atunci încă ”ocupa” tot timpul unei femei, nu a împiedicat-o pe artista Maria să lucreze, să expună şi să se afirme. Expune alături de soţul ei, Iosef Steurer, în anul 1914, la prima lor expoziţie personală, deschisă cu ajutorul lui Constantin Mille şi N. D. Cocea. Expoziţia era intitulată, firesc, Ciurdea – Steurer. Publicul ”fin” cunoscător într-ale artei o remarcă, critica de specialitate o apreciază iar ”arta fără compromisuri, cu onestitate” a Mariei Ciurdea, se regăseşte tot mai des în expoziţiile din perioada interbelică; portrete, cele mai multe şi mai apropiate sufletului artistei, dar şi naturi statice, peisaje şi flori. După perioada de ascensiune, pentru Maria Ciurdea, ca şi pentru mulţi dintre artiştii care au refuzat să transfigureze arta pură, onestă, într-o ”artă comanditară fără simţire şi trăire”, urmează ”epoca” nu de aur ci de refuzuri, de interdicţii şi de lipsuri. A rămas, ca şi soţul ei Iosef Steurer, fidelă crezului propriului drum în artă cu onestitate. În anul 1943 participă pentru ultima dată la Salonul Oficial, cu natură statică. Lipsită de comenzi, îşi caută modele în familie: copii, nepoţi, mama, dar mai ales o serie de autoportrete, care o prezintă în diverse trăiri şi care ne transmit parcă întreagă poveste de viaţă a pictoriţei Maria Ciurdea. O retrospectivă Ciurdea – Steurer se organizează în 1959 la Galeriile de Artă ale Fondului Plastic din Bucureşti, unde Maria prezintă 15 portrete, 2 peisaje, o marină, flori şi naturi statice, la secţiune pictură, iar la grafică 8 portrete. Este ultima expunere.
Impresionează amintirea pe care nepoata Mariei, Alexandrina Isac Steurer o are despre bunica Maria Ciurdea: ”era o fiinţă mignonă, frumos îmbrăcată, simplu şi elegant, mereu cu ceva de efect în vestimentaţie (o eşarfă delicată aruncată peste umăr, sau o plălărioară elegantă)…, de cum intra într-o încăpere impunea. Nu trebuia să vorbească tare ca să fie ascultată. Se impunea de la sine… era o femeie puternică deşi avea un aspect fragil…
Se stinge din viaţă la 3 martie 1967, lăsând o moştenire aparte: 4 generaţii de artişti care duc mai departe numele de Ciurdea – Steurer în spaţiul cultural – artistic românesc şi european.
Muzeograf Mihaela Ciobanu