Doctorul Epifanie Cozărescu, în ipostaza de fotograf al Romanului în schimbare

Pulsul vieții romașcane a cunoscut variații și modulări în decursul secolului al XX-lea, urmând evoluția demografică, dezvoltarea economică, consolidarea instituțională, fiind afectat de ambele conflagrații mondiale, ce au lăsat nu atât urme cicatrizate, palpabile, cât reorientări politice și de mentalitate, cu consecințe pe termen lung. Fața orașului s-a modificat dramatic, mai ales în a doua jumătate a veacului trecut, când populația însăși s-a schimbat și odată cu aceasta aspectul general al Romanului. Mobilitatea umană recurentă a cunoscut forme noi, accentuate, iar regimul politic instalat în doua jumătate a sec. XX a forțat schimbările, pe multiple planuri, astfel încât profilul vechi al orașului s-a îmbrăcat în haine noi.

Un martor important al „schimbării la față” a orașului a fost doctorul Epifanie Cozărescu. Venit la Roman după război¹, ca urmare a persecuțiilor regimului, și-a construit și consolidat aici poziția de medic, ca și aceea de iatroistoric, legându-se, trainic și definitiv, de destinul acestui oraș al cărui cetățean de onoare a devenit în anul 2007². Doctorul E. Cozărescu a îndrăgit orașul adoptiv și oamenii acestuia, cunoscându-i atât prin intermediul profesiei cât și datorită preocupărilor sale intelectuale. La rândul său a fost apreciat și iubit de foștii pacienți și a rămas în memoria colectivă, în primul rând, datorită actului medical în sine. În plus, prin atitudinea de implicare în viața culturală a conturat acesteia noi dimensiuni. Ne referim la crearea colecției de istorie a medicinei și farmaciei, amenajată inițial ca muzeu al spitalului, ulterior intrată, prin donație, în patrimoniul Muzeului de Istorie din Roman, valorizată în prezent în sala permanentă de expoziție din casa Fălcoianu.³ Această muncă, ce s-a întins pe parcursul mai multor decenii, a trebuit să concentreze eforturi materiale și o deosebită voință. Mai cu seamă a solicitat o bună cunoaștere a orașului și a celor ce au locuit și activat aici. În căutarea surselor și a bazei documentare legate de trecutul istoric al vieții medicale și farmaceutice romașcane, doctorul Cozărescu a strâns relațiile cu medicii ce profesau alături de el, a căutat urmașii celor care au fost înaintea sa, chiar cu foști pacienți, continuând cu arhivele. Astfel, a reconstituit un traseu logic și argumentat al sectorului medical de la întemeiere până în contemporaneitate. Tot pe această cale s-a consolidat interesul și legătura afectivă cu orașul adoptiv, ajungând să-i cunoască istoria, să o aștearnă în pagină de carte⁴.

O latură mult mai puțin cunoscută a activității doctorului Epifanie Cozărescu este aceea de fotograf. Pășind pe urmele iatroistoriei romașcane i-au trecut prin mână destul de numeroase fotografii reprezentând medici și aspecte din activitatea medico – sanitară a Romanului și a fostului județ. Le-a adunat și păstrat cu grijă, clasificându-le și valorificându-le în lucrarea monografică asupra spitalului din Roman⁵

Dincolo de cercetările făcute asupra trecutului vieții medicale ce au implicat și căutarea caselor în care au locuit medicii ce au profesat în Roman, ori a monumentelor lor funerare, se vede interesul pentru Romanul de altădată, cu edificiile sale monumentale, dar și cu casele mai sărăcăcioase de la periferie, cu grădini și spații largi. O lume așezată pe care a surprins-o pe pelicula fotografică în ultimele sale ceasuri de liniște, înainte ca buldozerele și excavatoarele să dărăme, pentru a fi „înnoită” prin construcția blocurilor noului regim.

Redăm mai jos câteva imagini surprinse de doctorul Epifanie Cozărescu în centrul vechi al orașului, în curs de demolare. Din clădirile ce au adăpostit altădată prăvălii, restaurante, hoteluri, ș.a., unele cunoscute după proprietarii lor, nume sonore, păstrănd încă rezonanța unei lumi apuse, rămâne doar un morman de resturi. O imagine dezolantă pe care dr. Epifanie Cozărescu o întărește prin însemnările trecute pe spatele fotografiilor sale. Cu regret, nostalgie și uneori cu ușoară malițiozitate dr. Cozărescu reface traseul unui oraș cu o viață pe cale să se schimbe. Așa cum consemnează, aproape întotdeauna, data și locul în care a realizat fotografia, pe cât posibil și un scurt istoric al clădirii în demolare, el face și observații din care, cu ușurință, se poate extrage starea sa de spirit și regretul în fața schimbărilor brutale la care a fost martor. Drept urmare, legendele fotografiilor redate mai jos cuprind aceste însemnări ale doctorului Cozărescu.

Prin formulările repetitive folosite de doctorul Cozărescu pentru a descrie spectacolul trist al ruinelor centrului vechi al orașului (căci doar pentru „Strada Mare în agonie” găsim mai multe fotografii din unghiuri diferite și realizate la date diferite) putem înțelege perspectiva sa, de spectator fără altă putere decât aceea de a consemna, prin scris și imagine secvența de istorie la care a fost martor.

Desigur, doctorul Epifanie Cozărescu nu a fotografiat doar casele care urmau să fie demolate. Sunt multe alte imagini care au surprins modificări parțiale (cum este cazul Casei Ioachim) ori pur și simplu urmele trecerii timpului. Se raportează în primul rând la casele în care au locuit medici cunoscuți ai Romanului ori alte personalități ale târgului și nu de puține ori a revenit cu fotografii făcute în ani succesivi asupra aceluiași obiectiv, semn că acela s-a bucurat de o atenție sporită. În ceea ce privește primenirea feței orașului, dr. Cozărescu consemnează realizările epocii. Noile blocuri ridicate în Roman, însă nu par să îi ofere o satisfacție anume, suficientă pentru a compensa pierderea aspectului de altădată al orașului.

Doctorul Epifanie Cozărescu a imortalizat pe pelicula fotografică nu doar demolarea centrului vechi și construirea actualului Pietonal, ci și alte zone din oraș, cum ar fi fosta Piață a Precistei în aspectul ei nou, refăcut cu blocuri, fostul spital militar demolat pentru a face loc noului spital municipal, actuala Piață „Roman Mușat” cu perspectiva asupra edificiului Primăriei, Liceului „Roman – Vodă” și casei Vornicului Done. La acestea se adaugă multe altele urmând linia bulevardului Republicii, a străzii Smirodava și altele spre periferie. A fotografiat și clădirile în care au funcționat altădată hanurile Romanului, acestea fiind și subiectul unei comunicări pe care a susținut-o în anul 2001 în cadrul Muzeului de Istorie din Roman, cu prilejul simpozionului „Repere arheologice istorice în zona Romanului”.⁶

Acolo unde existau legături cu activitatea sa de medic sau iatroistoric, doctorul Epifanie Cozărescu aduce informații suplimentare și în ceea ce îl privește. Spre exemplu o fotografie a casei de pe strada Cuza – Vodă, vis – à – vis de clădirea Poștei, prilejuiește o întreagă povestire despre colaborarea sa cu doctorul N. Horga. În acel edificiu dr. Horga avusese cabinetul particular de radiologie, ori „neputându-și satisface singur imensa lui clientelă mă invitase și pe mine să lucrez cu el și singur de două ori pe săptămână între orele 8 – 11, iar în luna lui de concediu, pe care o petrecea pe Valea Prahovei, zilnic”. Dr. Cozărescu mărturisea că „am învățat multe de la el dar am și câștigat bani frumoși”.

Fotografiile inserate aici sunt doar o mică parte din cele realizate de doctorul E. Cozărescu, imagini care păstrează memoria locurilor. Valoarea lor este sporită datorită obiceiului său de a nota, cu multă scrupulozitate, contextul în care au fost făcute, ca și multe alte informații utile cititorului. În plus, la o atentă observare a lor, se pot extrage unele ce permit comparația cu imaginile mai vechi ale Romanului de dinaintea primului război mondial și chiar din perioada interbelică, popularizate sub forma cărților poștale ilustrate.⁷

Sub lentila aparatului de fotografiat a doctorului E. Cozărescu Romanul s-a transfigurat. Ca un Janus autohton, cu drumurile, casele și oamenii săi, orașul își arată când fața veche, întoarsă spre trecut, când aceea nouă, a realităților și nevoilor recente ale societății. Și cum nimic nu este pentru totdeauna, chiar fața aceea nouă s-a schimbat, într-o alta, mai nouă, restul intrând, așa cum era firesc, în istorie.