A evitat doi pietoni si a produs un accident, ranind 5 persoane

accident masina politiaÎn data de 29 ianuarie, polițiștii din cadrul departamentului rutier au intervenit la locul producerii unui accident, din care a rezultat rănirea a cinci persoane.

Polițiștii au determinat că un bărbat din Roman în vârstă de 25 de ani, conducea un autoturism dinspre satul Luţca, comuna Sagna, spre Roman, și pentru a evita doi pietoni care circulau pe partea stângă pe carosabil, a virat stânga, intrând în coliziune frontală cu un autoturism, producând rănirea conducătorilor auto și a 3 pasageri aflați în autoturisme. Conducătorii auto au fost testati cu etilotestul, și niciunul nu se afla sub influența alcoolului.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă.

Pentru a preveni accidentele rutiere, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, vă adresează câteva sfaturi preventive:

„Centura de siguranţă poate să salveze vieţi;
Nu conduceţi dacă aţi consumat băuturi alcoolice;
Înainte de a pleca la drum verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului;
Adaptaţi viteza la condiţiile de drum, trafic şi meteo;
Nu vă angajaţi în depăşiri decât atunci când vizibilitatea şi starea drumului o permite;
Atenţie la copii! Ei reacţionează imprevizibil în comparaţie cu adulţii. Cei mici nu sesizează pericolul, sau chiar dacă îl percep, nu-i acordă prea multă atenţie;
Respectaţi limitările de viteză, iar în afara localităţilor circulaţi cu viteză corespunzătoare, pentru că riscul unui accident de circulaţie este mai mare;
Când conduceţi, gândiţi-vă la siguranţa persoanelor pe care le transportaţi, fiţi atenţi la drum şi la vizibilitate.”

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy