Groapa de gunoi de la Girov – un alt loc unde băieții deștepți nu s-au înțeles încă pe cașcaval

proiect-gunoi-neamt

Milioane de euro au fost investite într-un proiect care s-a vrut ecologic dar în realitate e o mare schemă de unde s-au îmbogățit unii politicieni deștepți.
Deși groapa de gunoi și stațiile de sortare și transfer din județ sunt gata de ceva timp, șmecherii nu se mai înțeleg pe cașcaval. Consiliul Județean și mulți alți cunoscători ne povestesc cum sunt complicate licitațiile și atribuirile și alte baliverne, dar nu știu dacă e cineva care să nu fi mirosit substratul politic al afacerii.
În realitate, băieții de la butoane nu au căzut încă de comun acord pe ce să pună mâna fiecare. Nu se decid cine să opereze groapa de gunoi și stațiile de sortare, ce preț să pună iar gâlceava lor ține pe loc procedurile de achiziție, că așa e la Neamț … întâi trebuie să se stabilească câștigătorii ca în funcție de aceștia să se croiască caietele de sarcini și să se aranjeze licitațiile.
Peste un timp, când cineva va vrea să afle cu adevărat ce este în spatele acestui proiect, multe surprize vor mai apărea. Până atunci, nu putem decât să așteptăm cuminți ca domnul Șendrea, director al ADI Eco Neamț, să aranjeze tot ce e de aranjat în mare secret și departe de orice ar mirosi a transparență.

Iosub Robert

Post-ul Groapa de gunoi de la Girov – un alt loc unde băieții deștepți nu s-au înțeles încă pe cașcaval apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *