Încă mai așteptăm să apară politicianul nemțean care să fie ancorat în realitățile locale și să înțeleagă ce nevoi au nemțenii

Alături de dumneavoastră, cititorii ziarpiatraneamt.ro, am văzut tot felul de dezbateri, promisiuni, propuneri și planuri care mai de care mai fără sens, dar lansate cu patos și dăruire de către politicienii noștri locali.
Am auzit de autostrăzi, de TVA, de taxe și impozite, de asfalt, de piețe și parcuri și câte și mai câte, dar nu am văzut absolut nici un politician local care să ne dea de înțeles că știe pe ce lume trăiește și că are cea mai mică intenție de a prioritiza lucrurile în funcție de nevoile nemțenilor.
Pe partea stângă, politicienii ne-au explicat cum reduc ei taxele și impozitele și cum cresc salariile, construiesc piețe și ieftinesc resurse. Pe partea dreaptă, politicienii ne-au povestit cum e cu infrastructura, locurile de muncă și stimularea economiei. Dar, din păcate, pe partea aceasta unde suntem noi, nemțenii mor cu zile iar când ajung la doi metri sub pământ fix de realizările liberale sau social-democrate nu le mai pasă.
Pentru a veni în întâmpinarea politicienilor nemțeni, care cred că le știu pe toate și sunt așa de plini de ei încât îți este frică să te apropii să nu le explodeze modestia, le spunem noi care este prima și cea mai importantă problemă care trebuie rezolvată în acest județ.
Cred că și politicienii pot înțelege că cea mai importantă nevoie a unui om este aceea de a trăi, după care vine nevoia de a mânca, de a avea un acoperiș, un serviciu și de abia după aceste nevoi vin alea cu taxe, impozite, locuri de muncă și autostrăzi. Așadar, prima și cea mai importantă nevoie a nemțenilor este aceea de a trăi, adică de a nu muri cu zile.
Din datele statistice oficiale aflăm că 62% din decesele din România au drept cauză boli cardiovasculare, deci peste 50% dintre nemțenii care mor, mor din cauza bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, la această oră, ca să beneficieze de un consult cardio gratuit, un pietrean trebuie să stea la coadă la cabinetul de cardiologie al ambulatoriului din Piatra Neamț 2-3 luni de zile, operații vasculare simple, de genul montării unui stend, se fac doar în alte județe, intervenții mai complexe de cord nici nu putem visa, iar numărul de cardiologi din acest județ este de zece ori mai mic decât al veterinarilor.
Dacă ai identificată clar cauza a peste 50% din decesele din comunitatea în care ești politician și tu nu faci absolut nimic să intervii, în sensul diminuări acestei cauzalități, înseamnă că ești un politician care habar nu are pe ce lume trăiește și nu înțelege nevoile reale comunității căreia îi cere votul.
Dacă vrei să faci ceva pentru oamenii dintr-o comunitate, trebuie să începi prin a face ceva să nu mai moară cu zile. Că merge prin bălți, ca are taxe și impozite, că nu are loc de muncă, că nimic nu merge bine, nu poate să afecteze mai mult un nemțean decât l-ar afecta dacă ar muri. Oare politicienii nemțeni înțeleg treaba asta cu principala necesitate – viața?

Iosub Robert

Post-ul Încă mai așteptăm să apară politicianul nemțean care să fie ancorat în realitățile locale și să înțeleagă ce nevoi au nemțenii apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *