Interviu cu prof. Viorel Stan, inspector general al ISJ Neamț, despre problemele stringente ale învățământului românesc

Inspectorul general al ISJ Neamț, Viorel Stan, a vorbit într-un interviu acordat redacției noastre despre starea învățământului românesc. Acesta a identificat principalele probleme ale sistemului de învățământ care se regăsesc atât la nivel național, cât și județean. De asemenea, s-a discutat situația școlilor nemțene din punct de vedere al autorizațiilor ISU și DSP, dar și despre gradul de acoperire cu personal didactic calificat.

R: Care ar fi, în opinia dumneavoastră, cele mai stringente probleme ale învăţământului românesc, la ora actuală?

Viorel Stan: Problemele din sistemul național de învățământ sunt lipsa unui fir roșu, adică, în momentul când un copil intră în clasa pregătitoare, nu se cunoaște exact parcursul posibil pe care acesta îl poate urma pe partea aceasta de educație, dar și numeroasele modificări ale cadrului legislativ. O altă mare problemă pe care o avem în sistem este resursa umană, atât din punct de vedere al cadrelor didactice, cât și din punct de vedere al elevilor. Scăderea populației școlare determină mișcări interne care destabilizează sistemul. Cadrele didactice nu reușesc să țină pasul cu realitățile învățământului românesc. Nu cred că la ora actuală există un număr mare de cadre didactice pregătite efectiv pentru a face față provocărilor pe care această nouă generație de elevi le ridică. De asemenea, nici finanțarea nu este suficientă, lucru care nu permite școlii românești să țină pasul cu ceea ce înseamnă învățământ modern – de la alfabetizarea electronică până la activitatea de performanță la catedră cu mijloace moderne de învățământ. Toate acestea nu permit un învățământ continuu, predictibil și modern. Se fac eforturi, există chiar acum un program național de perfecționare a cadrelor didactice, prin care se încearcă pregătirea acestora pentru a face față realităților învățământului. Un alt program de care vreau să amintesc este acela care prevede informatizarea totală a procesului educațional, care sperăm să fie implementat și în Neamț.

R: Care este situația școlilor nemțene din punct de vedere al autorizațiilor necesare de la Direcția de Sănătate Publică Neamț și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț?

Viorel Stan: Surprinzător, pot să vă spun că stăm destul de bine. La nivelul județului Neamț sunt 15 unități școlare neautorizate ISU, iar din punct de vedere al autorizațiilor DSP sunt în număr de 30. Sperăm ca în perioada următoare și aceste unități să primească autorizațiile de la ISU și DSP[…] Aceste autorizații de la DSP depind și de dezvoltarea reală a comunității: e vorba de rețeaua de canalizare și apă potabilă, care trebuie să existe în comunitate, pentru a exista și în școală. În acest sens, sunt foarte mult școli din Neamț cuprinse în Planul Național de Dezvoltare (PND) și de aceea sunt convins că la finalul acestui an școlar numărul unităților de învățământ care au autorizație ISU, respectiv DSP va fi mai mare, tinzând spre numărul total.

R: Cum stă județul Neamț la gradul de acoperire cu personal didactic calificat, un lucru important pentru un învățământ de calitate?

Viorel Stan: Este un lucru extrem de important. Vreau să subliniez că ne așteptăm în următorii ani la o pensionare masivă în învățământ. Ca și o consecință directă a acestui fenomen va exista un număr foarte mare de posturi didactice neocupate, chiar la unități de învățământ de prestigiu din județ. De aceea, îi sfătuiesc pe toți colegii care urmăresc promovarea în cariera didactică să se pregătească foarte bine pentru concursurile de titularizare, care le permit accesul spre aceste unități de învățământ. Ca să vă răspund direct la întrebare, în momentul de față stăm relativ bine, județul Neamț având o acoperire cu cadre didactice calificate de peste 90%.

R: Ați amintit în debutul interviului de de faptul că populația școlară este în scădere. Puteți detalia, vă rugăm, acest subiect?

Viorel Stan: Da. Sunt multe școli în județul Neamț cu un număr mic de elevi, asta fiind o altă mare problemă pe care o are sistemul de învățământ. Numărul de elevi a scăzut foarte mult, atât natural, prin numărul mic de nașteri, dar și prin migrarea spre alte zone din țară sau din afara ei. Avem multe comune (UAT-uri) în care numărul de elevi din școală este mult sub medie, ceea ce face imposibilă construirea de clase. Numărul de elevi din clasă este mult sub limita admisă de Legea 1/ 2011. Vă dau doar un exemplu, comuna Negrești are o școală generală în care numărul de copii este în jur de 200, împărțiți pe cele 9 clase care există în structură, plus cele 3 de grădiniță.
Probabil, pentru eficientizarea economică a procesului de învățământ, o să apară normativele la Legea Consorțiului, care să ne permită să unim unitățile de învățământ cu elevi puțini, din comune diferite, UAT-uri diferite, pentru a putea face o școală care să reziste din punct de vedere financiar.

  • rata medie de scădere este prognozată la nivelul de 1.000 de elevi/an

R: Ce vă doriţi pentru acest an școlar?

Viorel Stan: În primul rând, îmi doresc o nouă lege a educației și un nou statut al cadrelor didactice, care să cuprindă prevederi conforme cu realitățile din unitățile școlare. De asemenea, tot pentru acest an școlar, începând de la 1 ianuarie 2018, îmi doresc o mai mare finanțare în sistem. Și nu în ultimul rând, să avem manuale la timp în unitățile școlare, ca acel moment de început de an școlar să fie așa cum trebuie.

* În județul Neamț, la sfârșitul săptămânii trecute, a sosit și ultima tranșă a manualelor pentru clasa a V-a, care au și fost distribuite în școli, cu excepția celui de Religie Ortodoxă, care se află în lucru.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *