Ionel Arsene și Vali Puică, doi oameni care nu doar au spus, ci au și făcut ceva pentru comuna Borlești

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a fost ieri, 19 octombrie, în comuna Borlești, acolo unde primarul Vali Puică face cu adevărat performanță în administrația locală și unde sunt în plin proces de execuție mai multe proiecte finanțate de Guvernul României.

A vizitat unitățile de învățământ din Borlești și Mastacăn, care se află în șantier, dar și lucrarea de la rețeaua de apă-canal din localitate, investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, program ce funcționează ca parteneriat între nivelul central și cel local al administrației.

„Prin implementarea proiectelor din Neamț care au obținut finanțare, județul nostru va trece la alt nivel, aceste proiecte asigurând premisele necesare unei dezvoltări economice durabile și care vor transforma județul într-unul în care nemțenilor să le placă să trăiască iar pentru investitori va deveni mai atractiv”, a declarat Ionel Arsene

De asemenea, președintele CJ Neamț l-a felicitat pe primarul comunei Borlești, Vali Puică, pentru faptul că a reușit să atragă peste zece milioane de lei în comună prin aceste proiecte.

Este de notat faptul că primarul Vali Puică este unul dintre oamenii pentru care actualul președinte al Consiliului Județean Neamț a garantat și iată că rezultatele se vad. S-au făcut în comuna Borlești într-un an de zile lucrări care nu s-au reușit în ultimi 20 de ani, deci lucrurile se mișcă cu adevărat.







This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy