IPJ Neamț: În 2016 au fost emise peste 39.000 de certificate de cazier judiciar

cazier-judiciar

În 2016, polițiștii din cadrul ghișeelor de eliberare a certificatelor de cazier judiciar au emis peste 39.000 de astfel de documente! În anul 2016, la nivelul județului Neamț au fost eliberate, prin sistemul ROCRIS (Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român), 39.757 de certificate de cazier judiciar, cu 16,3 % mai mult decât în anul 2015.

Doar în municipiul Piatra Neamț au fost eliberate 24.380 de caziere cetățenilor care au solicitat acest document, cu 17.7% mai multe caziere decât în anul precedent. Astfel, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au eliberat 10.497 de certificate de cazier judiciar persoanelor fizice și juridice, iar la nivelul orașului Târgu Neamț au fost solicitate 4.880 de certificate de cazier judiciar de către persoanele fizice și juridice.

Sistemul informatic ROCRIS permite, în sistem automatizat, în condiţii de siguranţă şi în mod operativ, din orice punct de acces la sistem (din orice județ), eliberarea de certificate de cazier judiciar securizate pentru persoane fizice, cetăţeni români, străini sau apatrizi şi persoane juridice, în condiţiile legii şi copii securizate de pe cazierul judiciar pentru toate sistemele informatice din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi justiţiei.

Obținerea certificatului de cazier judiciar de către persoana fizică

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar, orice persoana fizică cu capacitate de exercițiu restrânsă (minor 14-18 ani) sau deplină (peste 18 ani), poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar, însoţită de:

  • cererea tip completată;
  • actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă), aflat în termen de valabilitate;

În situaţia în care certificatul de cazier judiciar se solicită pentru un minor de până la 14 ani, acesta se poate obține de către părinte/tutore, sau de către un împuternicit al acestora.

Acte necesare :

  • cererea tip completată;
  • actul de identitate al părintelui/tutorelui, în copie și original;
  • certificatul de naștere al minorului, în copie și original;

Obținerea certificatului de cazier judiciar de către persoana juridică:

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar, orice persoana juridică poate depune cererea-tip, prin reprezentant legal, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar, respectiv în Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț, însoţită de:

  • cererea-tip, cu datele complete de identificare şi motivată;
  • dovada calității de persoană juridică;
  • dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice (Anexa 38 din HG nr. 345/2010);
  • copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal;

Vă informăm că, prin Legea nr. 1/2017 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI, publicată în: Monitorul Oficial nr. 15 din 6 ianuarie 2017, ce intră în vigoare la 01.02.2017, a fost abrogată prevederea referitoare la încasarea taxei în cuantum de 10 lei, necesară pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice (Punctul 9 din Anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 128/2000 privind stabilirea unor taxe pentru serviciile prestate pentru persoanele fizice şi juridice de către Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările ulterioare).

Astfel, începând cu data de 01.02.2017 la primirea cererii de obţinere a certificatului de cazier judiciar atât pentru persoana fizică cât şi pentru cea juridică, lucrătorii desemnați NU VOR MAI SOLICITA CHITANŢA prin care se face dovada achitării taxei de 10 lei. Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile lucrătoare, este valabil 6 luni de la data emiterii şi numai în scopul pentru care a fost eliberat.

Programul ghișeelor de lucru cu publicul îl regăsiți pe site-ul IPJ Neamț, https://nt.politiaromana.ro/, la secțiunea Utile – Documente eliberări acte – Cerere certificat cazier judiciar.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *