Nemulțumiți de legea salarizării, funcționarii publici intră miercuri în grevă

Angajaţii din administraţia publică, unii dintre cel mai bine plătiţi angajaţi din economie, intră mâine în grevă, nemulţumiţi că în legea salarizării unitare nu a fost introdusă o grilă pentru funcţionarii din acest domeniu.

În martie, salariul mediu net pe economie a fost de 2.342 de lei. Un funcţionar public a primit, în medie, cu 60% peste acest salariu: 3.574 de lei net. Pentru comparaţie, în sănătate salariul mediu net a fost de 2.663 lei, iar în învăţământ de 2.389 de lei.

La protestul de mâine vor participa peste 120.000 de oameni, urmând ca săptămâna viitoare, în funcţie de forma în care legea va intra în dezbatere în Camera Deputaţilor, care este for decizional, să fie organizat un miting.

„Actuala forţă politică coordonatoare sfidează Consti­tuţia României, exclude din legea salarizării categoria administraţiei publice locale, sfidează legea privind statutul funcţionarilor publici, care prevede că salarizarea se face prin lege, nu prin decizii ale Consiliului Local sau Judeţean. Cu toate că am încercat să corectăm aceste derapaje, mesajul nostru e că fără proteste nu se poate corecta această lege. Suntem nemulţumiţi de faptul că nu a fost introdusă o grilă de salarizare pentru funcţionarii din administraţia publică“, a declarat Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, conform Mediafax.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy