O bătrână de 63 de ani din Icuşeşti, condamnată la 3 ani de închisoare

IPJ Neamţ transmite că, în ziua de 08.06.2017 polițiștii Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au pus în aplicare în mandat de executare a pedepsei cu închisoarea față de o femeie de 63 de ani, din Icușești.

Femeia a fost încarcerată pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general an Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei.

Aceasta fost condamnată la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general an Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei și fals în înscrisuri sub semnătura private în forma continuată.

Cu ocazia activităților specifice efectuate de polițiști persoana a fost depistată în trafic, pe DJ 207D, pe raza localității Ion Creanga, fiind preluată pentru a fi încarcerată.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy