Ozana cea frumos curgătoare a dispărut iar lacul de la Bicaz e la cele mai joase cote

ozana1

Deși unii politicieni cu mai puține cunoștințe despre natură spun că apa cade pe noi, iată că nu e chiar așa. Dacă la Piatra Neamț avem râul Bistrița cu un debit semnificativ de apă, în restul județului e jale.
Pe albia Ozanei curge acum un firicel de apă cu un debit mult mai mic decât la pârâului Cuejdi iar zona de la coada lacului Bicaz a devenit deșert.
Debitul și nivelul apelor subterane este în directă legătură cu apele de suprafață ceea ce a făcut ca în unele zone din Neamț apa din fântâni să dispară, ba mai mult, și unele captări subterane ale companiei de apă din Neamț au secat.
Dacă nu va urma o perioadă cu ploi abundente, nu doar câte 1-2 zile, în județul Neamț vor fi mari probleme cu alimentarea cu apă potabilă, pe lângă cele existente în zona Târgu Neamț unde apa potabilă este raționalizată, ca să nu vorbim de problemele celor care nu sunt racordați la o instalație de apă și depindeau de apa din fântânile care au secat.
Dacă revenirea nivelului apelor de suprafață și a celor de subsol nu se va produce până ce va începe sezonul rece vor apărea alte necazuri cu alunecări de teren din cauza dispariției presiunii din pânza freatică. De asemenea, schimbarea cursurilor din pânza freatică va duce în primăvară la inundații în zone unde niciodată nu au fost astfel de probleme.
Desigur că aceste riscuri la care sunt expuși nemțenii nu pot fi preîntâmpinate și nici măcar înțelese de politicienii care spun că pică apa pe noi. Acum aș vrea să văd un politician deștept care să se ducă la Târgu Neamț sau la Poiana Largului să explice oamenilor cum pică apa pe ei.

ozana
seceta-neamt-5
seceta-neamt-4
seceta-neamt-3
seceta-neamt-2

Post-ul Ozana cea frumos curgătoare a dispărut iar lacul de la Bicaz e la cele mai joase cote apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *