PARTICIPANŢII LA FESTIVALUL DE DATINI ŞI OBICEIURI DE IARNĂ „STEAUA SUS RĂSARE” III

Sâmbătă, 22 decembrie, va avea loc a patruzeci şi patra ediţie a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Steaua Sus Răsare”. Pe principalele artere din centrul municipiului, un impresionant alai de colindători şi urători vor participa, începând cu ora 12,oo, la parada costumelor şi a obiceiurilor practicate în aceste zile pe întreg cuprinsul judeţului. Apoi, de la ora 14,oo, pe platoul de la Curtea Domnească, participanţii la festival vor avea ocazia să împărtăşească împreună cu publicul bucuria apropiatelor sărbători.

Ansamblul folcloric “Dor Vânătorean” din Vânători a fost înfiinţat cu sprijinul Primăriei Vânători în anul 2009. Ansamblul este coordonat de profesorul Vasile Urzică. A participat la sărbători şi zile ale comunelor Pipirig, Vânători – Neamţ, Stăniţa, Albac (Alba), Cumpăna (Constanţa). De semenea, a reprezentat zona etnofolclorică în festivale ale obiceiului de iarnă din multe judeţe ale ţării, iar peste hotare a obţinut Trofeul Festivalulului Internaţional “Iskenderun” din Turcia.

Ansamblul folcloric „Şezătoarea” (Vânători –  Neamţ)

Înfiinţat în urmă cu douăzeci de ani de ani, ansamblul are un repertoriu de cântece şi jocuri populare autentice, transmise din generaţie în generaţie şi culese chiar de elevii din componenţă.

Şezătoarea – vechi obicei din Zona Neamţ – a fost cadrul în care ansamblul şi-a desfăşurat programul pe scenele judeţului, ale ţării şi chiar şi în străinătate.

A participat la toate concursurile judeţene, zonale şi naţionale ale elevilor, la Festivalul Internaţional „Moştenite din bătrâni” (Vorona) – unde a obţinut Locurile I şi al II-lea la ediţii diferite, la Olimpiadele de muzică pe zona Moldovei (Premiul I la toate ediţiile la care a participat), la Zilele oraşelor din diferite judeţe: Constanţa, Suceava, Bacău, la Zilele Franţei (Saint Just Salabert), la Festivalul Comunităţilor din Germania, la Festivalul minorităţilor „Festop” (Constanţa).

„Alaiul de obiceiuri şi datini de Crăciun – Ursul, caii şi capra” (comuna Ştefan cel Mare)

Formaţia de urs, caii şi capra a fost înfiinţată acum aproximativ o sută cincizeci de ani de ani. De la bibliotecara primăriei Ştefan cel Mare, Mihaela Rusu, am obţinut amănunte interesante. „În mare parte formaţia a rămas neschimbată până în zilele noastre. În fiecare an se organizează aceste obiceiuri, la nivelul comunei fiind două formaţii de a căror pregătire se ocupă câte un instructor: Eugen Gliga, respectiv Cătălin Olaru.

Fiecare formaţie este formată din două capre, doi cai, un urs, un ursar, un vătaf (şef  de formaţie). Punctul de atracţie al grupurilor îl reprezintă capul de urs, unicat în Moldova, realizat din  pălării de pâslă peste care sunt cusute manual mărgele şi panglici de diferite culori şi mărimi; în picioare au opinci cu zurgălăi.  Caii, doi la număr,  au în jurul brâului o covată tăiată, îmbrăcată în costum  popular, opinci în picioare, iar pe cap căciulă de miel cu oglinzi pe o parte. În fiecare an pe, 27 decembrie, seara, se organizează în comună ”Balul gospodarilor”, prilej cu care cele două formaţii devin rivale pentru câteva ore, fiecare urs dansând până la epuizare, iar cel care rezistă cel mai mult  este declarat  învingător. Apoi, toţi gospodarii sunt invitaţi la joc.”

De-a lungul timpului, păstrătorii de datini de la Ştefan  cel Mare au fost  invitaţi la multe festivaluri de gen, de multe ori întorcându-se cu premii., dar de fiecare dată reuşind să ducă gazdelor mesajul sărbătorilor de iarnă din zona comunei.

 Cititi si:




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *