Primăria Roman face angajări

Primăria Roman organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție vacante, din cadrul Serviciului monitorizare control şi marketing instituţional al Primăriei Roman, după cum urmează:

1. inspector, clasa I, grad profesional principal – Biroul administrare infrastructură IT și baze de date;
2. inspector, clasa I, grad profesional debutant – Serviciul organizare evenimente, cultură, culte, învățământ și mass-media.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  •  inspector, clasa I, grad profesional principal – Biroul administrare infrastructură IT și baze de date:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul inginerie electrică, specializarea calculatoare;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 5 ani.
  • inspector, clasa I, grad profesional debutant – Serviciul organizare evenimente, cultură, culte, învățământ și mass-media:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 26 octombrie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Roman din Roman, Piața Roman Vodă nr. 1, Județul Neamț, telefon tel. 0233.208.609.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *