Primarul a intrat în febra concursului ”Bucuria iernii, la Roman”

În seara de 14 decembrie și primarul Lucian Micu și-a făcut timp pentru a-și decora casa cu luminițele specifice sărbătoilor de Crăciun și Anul Nou. Bucuria împodobirii a împărtășit-o cu toți prietenii săi de pe facebook, pentru că edilul a transmis romașcanilor un mesaj însoțit de poze, pe pagina sa de socializare:  

Joi seară, mi-am făcut timp și pentru a face o surpriză familiei și am împodobit cu luminițe casa în care locuim, așa cum am văzut că mulți dintre dumneavoastră ați făcut-o deja sau sper că urmează să o faceți. Până la urmă, bucuria iernii, a sărbătorilor, trebuie să fie simțită de cât mai mulți dintre noi. Sunt mândru că, pe lângă ornamentele stradale pe care administrația le-a asigurat, tot mai mulți romașcani se implică și își dau tot interesul pentru ca întreg orașul să fie frumos luminat.
Nu am cum să nu apreciez și numărul mare al celor care s-au înscris la concursul organizat de Primăria municipiului Roman tocmai în ideea de a face din sărbătorile iernii o bucurie pentru întreaga comunitate. Vă invit să continuați să vă înscrieți pe grupul ”Bucuria iernii, la Roman” (https://www.facebook.com/groups/487429054990708/), iar pe 21 decembrie să vă cunosc personal și să vă felicit pentru ajutorul oferit în a împărtăși din frumusețea sărbătorilor de iarnă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy