Primul studiu realizat în România cu privire la incidenţa tulburărilor de personalitate în rândul deținuților

Pentru a pune în evidență prevalența ridicată a tulburărilor de personalitate în rândul bărbaților care ispășesc pedepse privative de libertate, dr. Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, a realizat o amplă cercetare în 3 penitenicare din Regiunea de Nord-Est, acesta fiind primul studiu de acest fel realizat în România. Concluziile cercetării vor fi prezentate marţi, 26 iunie 2018, în cadrul „Şcolii de Vară” organizate de către Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Tulburările mintale reprezintă un factor important de risc pentru trecerea la actul criminal, mai ales a celui care implică violența manifestată împotriva altor persoane. Fenomenul, studiat de foarte mult timp în străinătate, a reprezentat până acum o necunoscută la nivelul țării noastre.

Studiul a fost realizat pe 888 de subiecți, dintre care 458 de bărbați încarcerați pentru diverse infracțiuni. „Din cei 888 de subiecți, 458 au fost deținuți custodiați în penitenciarele Botoșani, Iași și Vaslui, iar 430 au fost subiecți din lotul martor, fără probleme judiciare. Toți subiecții au fost selectați în funcție de vârstă și studii și au fost împărțiți în 3 subgrupuri: 1. grupul deținuților cu TPS sau TPNS (Tulburări de Personalitate Severe/ Tulburări de Personalitate Non-Severe) reprezentat de 202 subiecți (28,8%);2. grupul deținuților nonTP (fără Tulburări de Personalitate) reprezentat de 256 subiecți (22,7%);3. lotul comunitar, fără probleme judiciare și psihiatrice, reprezentat de 430 de subiecți (48,4%)”, a explicat dr. Cozmin Mihai.

Prin comparație cu populația comunitară, deținuții prezintă un risc mai ridicat de a comite tentative suicidare eșuate sau reușite. De altfel, comportamentele suicidare în mediul carceral reprezentă un fenomen complex care rezultă din interacțiunea dintre caracteristicile individuale ale deținuților și caracteristicile mediului în care sunt nevoiți să trăiască.

„Faptul că avem de-a face cu o premieră pentru România spune totul despre implicarea specialiştilor de la Socola» în găsirea şi promovarea unor direcţii noi de cercetare în domeniul psihiatriei. Mai mult, acest studiu deschide perspective inedite în abordarea unor tematici importante pentru societate”, a declarat dr. Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Concluziile studiului:

* 23,2% dintre deținuții cu tulburări de personalitate severe și 28,3% dintre cei cu tulburări de personalitate non-severe au provenit din familii dezorganizate.

* 45,4% dintre cei cu tulburări de personalitate non-severe au avut o copilărie nefericită.

* 41,5% dintre deținuții cu tulburări de personalitate severe aveau cel mult 5-8 clase sau școală complementară.

* 26,8% dintre cei cu tulburări de personalitate severe sunt frecvent consumatori de alcool.

* 63,4% dintre deținuții cu tulburări de personalitate severe au consumat alcool atunci când au provocat infracțiunea.

* s-a constatat un consum semnificativ de droguri la cei cu tulburări de personalitate severe (30,5%) în momentul comiterii infracțiunilor.

* ordinea nașterilor: în toate cele trei loturile studiate, subiectul a fost al treilea copil în ordinea nașterilor!

* peste 51% dintre deținuții diagnosticați cu diferite tipuri de tulburări de personalitate au raportat că aveau în antecedente tentative suicidare.

* aproximativ un sfert dintre deținuții recidiviști săvârșiseră cel puțin o tentativă suicidară de-a lungul vieții.

* aproximativ 59% dintre deținuții care prezentau antecedente de automutilare au raportat că se angajaseră în cel puțin o tentativă suicidară de-a lungul vieții.

„Într-un mediu închis, caracterizat prin restricții impuse și libertate de mișcare redusă, obținerea unui echilibru psihologic și al unui nivel optim de funcționare devin obiective principale ale specialiștilor în sănătate mintală. În acest context, acceptând caracteristicile specifice mediului penitenciar, intervenția trebuie axată pe factorii individuali ai persoanei, fie că vorbim despre factorii de risc, fie despre cei protectivi. Astfel, diagnosticul psihiatric și îndeosebi tulburările de personalitate trebuie cunoscute empiric, nu doar teoretic, pentru a putea fi abordate într-o manieră veridică și pertinentă, iar o cunoaștere reală și calitativă poate avea loc doar prin cooperarea între specialiștii din domeniul psihiatriei și cei din domeniul psihologiei penitenciare. Avem încredere că prin colaborarea dintre Penitenciarul Iași și Institutul de Psihiatrie „Socola» Iași putem obține rezultate fidele și valide în cercetarea asupra tulburărilor de personalitate, rezultate ce vor îndruma intervenții cât mai acurate”, a declarat Andreea Aiftincăi, subinspector de penitenciare în cadrul Penitenciarului Iaşi.

Concluziile cercetării, realizate pe parcursul a doi ani, vor fi prezentate marți, 26 iunie 2018, în cea de-a doua zi a „Școlii de Vară” ce se desfăşoară la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași şi la care s-au înscris peste 100 de studenţi, medici rezidenţi şi medici specialişti.

Aflată la cea de-a treia ediţie, „Şcoala de Vară – Repere Interdisciplinare în Psihiatrie” este o manifestare ştiinţifică organizată de Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi – Disciplina Psihiatrie, Colegiul Medicilor Iaşi şi Academia de Ştiinţe Medicale – Filiala Iaşi. Timp de 3 zile, între 25 şi 27 iunie 2018, participanţii vor parcurge diverse tematici ştiinţifice, dintr-o viziune psihiatrică, aspecte ale practicii cotidiene, implicaţii sociale şi repere legislative.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy