Proiectul ordonanței de urgență pentru grațierea unor persoane este public

gratiere

Ministerul Justiției a publicat astăzi pe site proiectul ordonanței de urgență pentru grațierea unor persoane. Proiectul de ordonanţă care a fost elaborat şi care ar urma să intre în vigoare la 18 februarie vizează doar faptele comise până la data de 18 ianuarie 2017.

Potrivit datelor oficiale, opt închisori din România au un grad de ocupare mai mare de 200%, iar indicele mediu de ocupare este 157,7%.

De asemenea, există imobile de executare a pedepselor privative de libertate construite între anii 1851-1896, aflate într-o stare avansată de uzură. În statele europene politica penală aplicată este una fundamental diferită de cea din România în sensul că se aplică măsuri alternative de executare a pedepsei, iar starea de detenție este una cu adevărat excepțională și doar pentru acele infracțiuni și persoane care sunt cu adevărat periculoase pentru societate și ordinea de drept.

În privința României, au trecut mai bine de patru ani de când CEDO a pronunțat hotărârea semi-pilot în cauza Iacov Stanciu (24 iulie 2012), declarând supraaglomerarea din închisorile românești o problemă sistemică, hotărâre care însă nu a fost urmată de nici un demers în România.

În privinţa graţierii, aceasta are ca efect doar asupra executării totale sau parţiale a unei pedepse aplicate de instanţele judecătoreşti, existând şi posibilitatea ca, în eventualitatea săvârşirii unor altor fapte penale, graţierea să poată fi revocată. În acelaşi timp, trebuie precizat că prezenta ordonaţă de urgenţă nu se aplică persoanelor care săvârşesc infracţiuni cu violenţă, împotriva siguranței naționale, infracțiuni de corupție, împotriva persoanei, etc., în stare de recidivă.

Potrivit proiectului de OUG, se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată, cu exceptia recidivistilor si a celor care au savarsit o serie de infractiuni cu violenta, infractiuni sexuale, infractiuni de coruptie (vezi lista completa în documentul atasat).

De asemenea, se graţiază în parte cu 1/2 pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, femeilor însărcinate (gravide) sau persoanelor care au întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani. De asemenea, se gratiaza cu 1/2 sau, după caz, cu restul de pedeapsă neexecutat din pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale emisă de instituţiile abilitate sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale;




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *