S-a abrogat taxa pe mediu

Demersurile făcute de autorităţile din ţară, inclusiv de primarul Lucian Micu – cu sprijinul deputatului Laurenţiu Dan Leoreanu sau, direct, prin Asociaţia Municipiilor din România – cu privire la abrogarea taxei de mediu de 80 de lei pe tona de deşeuri au avut rezultat.

În şedinţa de vineri, 30 iunie, Guvernul a decis ca această taxă de mediu să nu se mai plătească până la 1 ianuarie 2019. La nivelul municipiului Roman, cetăţenii plătesc 129 de lei pe metru cub de deşeuri, suma urmând să scadă semnificativ după ce Consiliul Judeţean Neamţ va emite hotărârea prin care va elimina taxa de mediu din preţul final impus pentru depunerea deşeurilor la depozitul ecologic de la Girov.

Tariful colectării şi depunerii deşeurilor ar urma să fie şi mai mic după ce Consiliul Judeţean Neamţ va finaliza licitaţia pentru staţia de selectare şi transfer de la Cordun.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy