Să ne cunoaștem cetățenii de onoare: Gheorghe A.M. Ciobanu

Cetăţean de onoare – titlu conferit prin H.C.L. nr. 37 din 17.04.1997

În îndelungata sa activitate cuprinsă între anii 1945 – 1985, domnul Gheorghe A.M. Ciobanu, profesor la Liceul Teoretic „Roman Vodă”, s-a impus prin ordine, disciplină, muncă, claritate, logică, sistematizare, stăruință, control, rigurozitate, punctualitate, precizie și măsură.

Născut la Roman, la 25 martie 1925, profesorul, eseistul, publicistul şi omul de cultură Gheorghe A.M. Ciobanu a urmat cursurile Şcolii Primare de băieţi nr. 4, Liceul „Roman – Vodă” şi Facultatea de Drept din Iaşi pe care a absolvit-o în anul 1949. Cursurile altor patru facultăţi – Medicină, Agronomie, Arhitectură şi Filologie – au fost abandonate pe rând, din cauze materiale.

Timp de jumătate de secol a predat nu mai puţin de 60 de discipline, de la Matematică la Arte, de la Mitologie la Hermeneutică.

A susţinut peste trei mii de conferinţe, pe diverse teme, e o adevărată enciclopedie. A publicat peste 1000 de articole, gen eseu, în peste 20 de publicaţii periodice: Ştiinţă şi tehnică, Convorbiri literare, Ateneu, Antiteze, Psihologia, Ziarul de Roman şi altele. A colaborat la realizarea a 15 volume colective şi a scris 15 cărţi.

În anul 1997, alături de alte distincţii naţionale, i s-a atribuit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Roman, iar în anul 2000 a primit Medalia Jubiliară Eminescu.

Pentru Profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, prioritatea lui „a ști” nu a micșorat valoarea lui „a face”. Suflet onest, cunoscător al culturii românești și universale, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, făcea din lecțiile sale adevărate clipe de înălțare sufletească, fiindcă știa să insufle elevilor darul de învățătură și mai ales datoria de a cunoaște. Aureola în care rămâne îmbrăcat numele lui pentru toți cei care-l cunosc este aceea a unui mare profesor, fiind o personalitate cu totul distinsă.

Unanim apreciat ca profesor și educator de mare autoritate, a fost prețuit nu numai de elevii săi ci și în mod deosebit de splendida echipă de profesori ai liceului „Roman Vodă”, în toată perioada cât a funcționat ca dascăl.

Prof. Gheorghe A.M. Ciobanu a reprezentat un exemplu pentru generațiile de elevi și de profesori care s-au succedat până acum și va rămâne un exemplu pentru generațiile viitoare.

Sursa

gheorghe_a_m_ciobanu




3 comentarii la “Să ne cunoaștem cetățenii de onoare: Gheorghe A.M. Ciobanu

  1. lidia

    Da !!!Am avut onoarea sa l am ca profesor in toti cei patru ani de liceu!!!Imi suna si acum in minte un sfat care ni la dat in ultima ora de clasa:Sa faceti totul in viata in asa fel inccat cand ve ti intoarce capul ,dupa 50 ani,sa nu va fie rusine de anii care au trecut !!!!!!!

    Raspunde
  2. silviu sticea

    Distinsul Domn Profesor Ciobanu, cel mai erudit om de cultura al Romanului contemporan, sunt mandru ca am avut onoarea sa-i fiu elev. Ora lui era o clipa spirutuala din eternitatea dumnezeiasca! Sa ne traiti intru multi ani, Domnule Profesor Ciobanu!

    Raspunde
  3. Angela Costan

    Si eu imi amintesc cu deosebita placere de orele de filozofie, de prezenta Domnului profesor Ciobanu , un om de o finețe deosebita si o modestie sincera.
    Mai ales zambetul lui cald si modest, la fel ca si miscarile lui in spatiu…încercând parca sa ocupe cat mai putin loc desi cunostintele lui in atatea materii erau imense…
    Mai târziu in viata am tot căutat acel tipar de OM dar il găsești cam greu…
    Va multumesc ca am avut privilegiul de a va cunoaște!

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *