Să ne cunoaștem cetățenii de onoare: Vitalie Belousov

Cetăţean de onoare – titlu conferit prin H.C.L. nr. 86 din 26.09.2002

vitalieUna din personalitățile de prim ordin ale lumii contemporane, dar și legată de municipiul nostru, fiind, în adolescență, elev al Liceului „Roman Vodă”, a fost Profesorul Doctor Inginer Vitalie Belousov, cetățean român, Rector al Universității tehnice „Gheorghe Asachi” și director al Institutului Național de Inventică, ambele din Iași. A fost considerat, de către întreaga planetă, ca fiind specialistul și creatorul numărul unu în ceea ce privește inventica. De aceea în anii 1997 și 1998 a fost declarat, de către forurile internaționale de specialitate, drept” Personalitate de vârf a secolului XX” .

A fost autorul a peste 300 lucrări științifice și a peste 130 de invenții, toate recunoscute pe plan național și internațional printr-un număr egal de medalii, din care majoritatea sunt de aur.

A fondat două Școli de Inventică, Comisia de Inventică a Academiei Române, o nouă disciplină științifică și anume „Ingineria performanței umane”.

Pentru toată această activitate de excepție, Inventatorul Vitalie Belousov a primit foarte multe Diplome și Titluri de mare competență din care amintim câteva:

Meritul European;
Ordinul Curtoazia Europeană;
Ofițer al Ordinului Meritul Belgo – Spaniol;
Membru de Onoare cu Placheta de Aur al Academiei Europene de Arte;
Membru al Academiei Internaționale pentru Industrie și Comerț;
Doctor în Inventică la Academia Culturală Internațională din Madras – India;
Cupe ale miniștrilor de Finanțe și Interne din Belgia și ale Fondatorului Salonului Casablanca;
Premiul Dragonul Ke-Hua-Eureca;
Oskar Inventică;
Diploma „Personalitate de vârf a secolului XX” în anii 1997 și 1998 de la Universitatea din Cambridge;
Om al anului 1997, de către Institutul Biografic American;
Membru de Onoare al Marelui Consiliu Academic International Paris;
Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Chișinău;
Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler (2002);
Președinte de onoare al Societății Inventatorilor din România (și foarte multe alte Titluri, Ordine și Medalii).
A încetat din viață în data de 5 august 2015.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *