Se vrea schimbarea celui mai performant manager din învățământul nemțean. Așa ceva este strigător la cer!!!

moscalu-lumita

De departe cel mai performant director de unitate de învățământ din Neamț este prof. dr. Moscalu Liminița, directoare Liceului de Artă din Piatra Neamț. Ultima realizare a domniei sale este obținerea unei finanțări pe Erasmus Plus de 100.000 euro. Deci, vorbim de o directoare de unitate de învățământ care a scris cu mâna ei, în timul liber, un proiect și a adus liceului pe care îl conduce 100.000 de euro.
Este strigător la cer să schimbi un asemenea manager care se implică total în actul educațional, își promovează elevii peste tot, are performanțe remarcabile și mai aduce și sume fabuloase de bani în unitatea de învățământ pe care o conduce.
Cu siguranță cei de la Inspectoratul Școlar au făcut o greșeală propunând schimbarea doamnei prof. dr. Moscalu. Așa ceva nu se poate întâmpla în acest județ și sper ca nimeni să nu aibă curajul vreodată să gireze o asemenea schimbare. O asemenea greșeală ar arăta că oricât de performant ai fi nu e suficient pentru județul Neamț. O asemenea greșeală ar certifica faptul că locuim în județul unde învățământul nu are absolut nicio treabă cu vreo scară de valori.
Cu tot respectul ne adresăm domnului Inspector General Stan Viorel. Vă rugăm revizuiți lista cu directorii care se vor schimba. Nu puteți schimba un director care aduce 100.000 de euro în unitatea de învățământ pe care o conduce.

Iosub Robert

Post-ul Se vrea schimbarea celui mai performant manager din învățământul nemțean. Așa ceva este strigător la cer!!! apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *