Senatorul nemtean Leonard Cadăr implicat intr-un accident

senator neamt cadar leonardÎn seara de 08.01.2015 în jurul orei 18.00 senatorul nemțean Leonard Cadăr a fost implicat într-un grav accident de circulație ce a avut loc pe DN 15D în localitatea Horia.

Senatorul Leonard Cadăr se deplasa cu autovehiculul său, marca BMW, spre municipiul Roman și din cauza nerespectării distanței regulamentare între autovehicule, acesta a intrat în coliziune cu un utilaj de deszăpezire, în urma căruia şoferul autoturismului a rămas încarcerat.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

La locul indicat s-au deplasat echipajul de descarcerare al Detaşamentului de Pompieri Roman şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. La sosirea militarilor, picioarele şoferului erau prinse între pedalele autoturismului. Pompierii au descarcerat bărbatul, care a fost preluat de echipajul SAJ şi transportat la spital.

Senatorul Leonard Cadăr era conștient când a fost transportat la Spitalului Municipal de Urgență Roman, iar investigațiile medicale au relevat multiple fracturi la nivelul toracelui și a bazinului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy