Sfânta Muceniţă Varvara

a

Sfânta Varvara este ocrotitoarea minerilor şi este cinstită, atât în biserica ortodoxă, cât si în cea catolică, în data de 4 decembrie.
Sfânta Mare Muceniţă Varvara s-a născut în anul 290 d.H. în oraşul antic Heliopolis (Oraşul Soarelui) din regiunea Koíli (Celesyria), Siria, actualul oraş libanez Balbek, în vremea împăratului roman Maximian, marele prigonitor al creştinilor. Părintele ei, Dioscor, era eparh al orașului, adică guvernator local, om bogat, plin de putere lumească și de strălucire, însă idolatru fanatic.
Sfânta Varvara creştea în frumuseţe şi înţelepciune. Din pricina frumuseţii ei, Dioscor a hotărât să o ascundă de orice ochi străini. A pus atunci să se construiască pentru Varvara un turn înalt în care a închis-o, dându-i mai multe slujnice ca să se îngrijească de ea şi nelăsând pe altcineva să o vadă în afara profesorilor ei păgâni. Ziua, ea putea privi dealurile împădurite, râurile repede-curgătoare, luncile înflorite, iar noapte privea la bolta înstelată a cerului. Văzând toate acestea, ea a început să se întrebe şi să-şi întrebe învăţătorii cine era Creatorul acestor frumuseţi şi a unui Univers alcătuit atât de armonios.

Treptat, s-a convins că idolii neînsufleţiţi la care se închina tatăl ei nu puteau fi creatorii lumii pe care o putea zări, căci erau ei înşişi făcuţi de mâna omului. În sufletul ei s-a aprins dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeul cel adevărat, iar ea a hotărât să-şi închine toată viaţa acestei căutări, rămânând fecioară.

Faima frumuseţii ei s-a răspândit în întreg oraşul, şi mulţi au venit s-o ceară în căsătorie. Dar, în ciuda insisţenţelor tatălui ei, ea i-a respins pe toţi, prevenindu-şi tatăl că dacă mai stăruia să o mărite, avea să-şi ia singură viaţa. Auzind acestea, Dioscor a crezut că izolarea în care o ţinuse pe fiica lui era cea care o făcuse să respingă pe toată lumea, astfel încât a început să-i îngăduie să iasă din turn şi să-şi aleagă singură prietenii şi cunoştinţele. Astfel, Varvara a ajuns să cunoască mai multe tinere fete creştine din cetate şi, împrietenindu-se cu ele, acestea au învăţat-o despre Creatorul lumii, despre Sfânta Treime şi despre Cuvântul lui Dumnezeu. Pronia dumnezeiască a rânduit atunci ca un preot să ajungă în cetatea Heliopolis, venind din Alexandria, deghizat în negustor. După ce a învăţat-o tainele credinţei creştine, acesta a botezat-o pe Varvara, apoi s-a întors în ţara lui. Fecioara, sporind în credinţă şi în râvnă, îşi petrecea zilele în rugăciuni, în posturi şi în cugetarea la Dumnezeu.

În acea vreme, în casa lui Dioscor se zidea, din porunca acestuia, o baie. Acesta le ceruse meşterilor să facă două ferestre la baie, pe partea de sud, însă Varvara, în absenţa tatălui ei, le-a cerut să facă o a treia fereastră, ca să primească o întreită lumină, după chipul Sfintei Treimi. Pe unul dintre zidurile băii, ea a făcut cu degetul semnul crucii, iar crucea s-a întipărit adânc în marmură, de parcă ar fi fost făcută cu un instrument de fier. Tot astfel, urmele paşilor săi s-au întipărit pe treptele băii. Mai târziu, apa acelei băi a căpătat o mare putere vindecătoare. Sfântul Simeon Metafrastul avea s-o asemuiască cu râul Iordanului pentru numărul mare al minunilor care s-au săvârşit acolo.

Când Dioscor s-a întors acasă, s-a arătat nemulţumit de adăugirea făcută de fiica ei la planurile băii. Atunci fiica lui i-a mărturisit cum a ajuns la cunoaşterea lui Dumnezeu în Treime, a puterii mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu şi a zădărniciei credinţei în idoli. Dioscor, aprinzându-se de mânie, a tras sabia şi a vrut s-o lovească, dar fecioara a fugit şi s-a ascuns de el în crăpătura unui deal care s-a deschis ca să o primească, închizându-se în faţa tatălui ei. Ea s-a ascuns atunci într-o peşteră aflată de cealaltă parte a dealului.

După o lungă căutare zadarnică, Dioscor a întâlnit pe deal doi păstori. Unul din ei i-a arătat atunci locul unde se ascundea fiica sa. Găsind-o, Dioscor, plin de mânie, a bătut-o îngrozitor, apoi a închis-o într-o casă mică şi întunecoasă, încuind uşile şi astupând ferestrele. A lăsat-o acolo, sub pază, lăsând-o să sufere de foame şi de sete. S-a dus apoi şi a predat-o prefectului cetăţii, un om pe nume Marcian, pârând-o că era creştină.

Prefectul a încercat s-o înduplece să se întoarcă la credinţa idolească, mai întâi cu blândeţe, apoi cu ameninţări, însă totul a fost zadarnic. Atunci el a poruncit ca fecioara să fie dezbrăcată, un mare chin pentru fecioara al cărei trup nu fusese până atunci văzut de nici un bărbat. A fost bătută cu vine de bou până la sânge, apoi, la porunca prefectului, rănile i-au fost frecate cu zdrenţe şi cu ţesături din păr de animale, ca să-i înteţească şi mai tare durerile. A fost apoi aruncată în temniţă. Sfânta Varvara s-a rugat atunci fierbinte Mirelui ei ceresc ca să poată răbda pe mai departe chinurile. Mântuitorul însuşi i s-a arătat atunci acolo, îndemnând-o cu blândeţe să rabde mai departe încercările. I-a vindecat atunci toate rănile primite de la păgâni, iar fecioara, aprinsă de dragostea dumnezeiască, mulţumea şi dădea slavă lui Dumnezeu.

Aşa au găsit-o slujitorii a doua zi, când prefectul a poruncit să fie adusă iarăşi înaintea lui fecioara, ca s-o cerceteze iarăşi. Dar stăruind Varvara în credinţa cea în Hristos, Marţian a pus să fie supusă încă la alte munci şi mai cumplite. Trupul fecioarei a fost strujit cu piepteni de fier, coastele i-au fost arse cu tăciuni aprinşi, a fost bătută peste cap cu ciocanul. Însă ea toate le răbda, rugându-se mereu cu stăruinţă lui Dumnezeu.

În mulţimea care era de faţă la chinurile sfintei se afla şi o femeie creştină cucernică, pe nume Iuliana şi ea tot din Heliopolis. Ea urmărise de departe chinurile sfintei fecioare şi îi văzuse răbdarea şi stăruinţa şi rugăciunea fierbinte. Atunci, ridicându-şi glasul, a început să strige împotriva chinuitorilor, mărturisind şi ea că e creştină; atunci a fost prinsă şi ea şi supusă la chinuri.

Şi sfânta Iuliana a fost atunci supusă la chinuri. Trupul ei a fost şi el strujit cu piepteni de fier şi bătută. Apoi prefectul a poruncit să li se taie sânii amândurora. Mai apoi, sfânta Iuliana a fost aruncată în temniţă, iar Marcian a poruncit ca sfânta Varvara să fie purtată goală pe străzile oraşului, spre batjocura trecătorilor. Dar rugându-se ea fierbinte Mântuitorului tuturor să nu îndure această ruşine, Domnul a acoperit-o cu o haină de lumină, ca să nu poată vedea ochii păgânilor goliciunea ei, iar slujitorii au adus-o înapoi la prefect. Sfânta Iuliana a îndurat şi ea această ocară. Văzând însă că sfintele nu vroiau nicidecum să se depărteze de la dragostea lui Hristos, a poruncit să li se taie capul. Sfintele Varvara şi Iuliana au primit cu bucurie osânda, încredinţându-se Mirelui Hristos şi au primit astfel cununa muceniciei. Însuşi Dioscor a fost cel care i-a tăiat capul Sfintei Varvara. Dar mânia lui Dumnezeu s-a pornit asupra chinuitorilor şi la scurtă vreme atât Marcian cât şi Dioscor au murit, fiind loviţi de trăsnet, astfel încât nici cenuşa lor nu s-a mai găsit.

Văzând mucenicia sfintelor, un bărbat creştin pe nume Galentian a luat trupurile sfintelor muceniţe, le-a dus în cetate şi le-a îngropat cu toată cinstea cuvenită. Pe locul îngropării cinstitelor lor moaşte a zidit o biserică, în care s-au făcut multe vindecări, pentru rugăciunile cinstitelor muceniţe. În secolul al VI-lea, moaştele Sfintei Marii Muceniţe Varvara au fost mutate la Constantinopol. Şase sute de ani mai târziu, ele au fost aduse la Kiev de Varvara, fiica împăratului bizantin Alexie Comnenul, care s-a măritat cu prinţul rus Mihail Iziaslavici. Ele se află şi acum în catedrala Sf. Vladimir din Kiev, unde se slujeşte acatistul Sfintei în fiecare zi de marţi. Fragmente din moaştele Sfintei Varvara se mai găsesc şi în Grecia şi Egipt. În luna mai 2011, fragmente din moaştele Sfintei au fost aduse din Grecia spre închinare credincioşilor din Episcopia Râmnicului.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *