Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica

a

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 3 decembrie, în fiecare an, pe Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica.

Cuviosul Gheorghe s-a născut în anul 1730 la Săliştea Sibiului, din părinţi evlavioşi. La vârsta de 19 ani părăseşte casa părintească şi pleacă spre Bucureşti, iar de acolo la Constantinopol. Râvnind să îmbrăţişeze viaţa călugărească, ajunge la Muntele Athos, stabilindu-se la Mănăstirea Vatoped, unde este primit în preajma anului 1750. Primeşte marea schimă în preajma anului anul 1752, petrecându-şi timpul în rugăciune, posturi şi nevoinţe, în privegheri şi îndelungate meditaţii, ajungând să fie cunoscut în Sfântul Munte pentru râvna şi nevoinţele sale.
Este hirotonit pe rând ierodiacon şi ieromonah. La Muntele Athos cunoaşte atât viaţa de sine (idioritmică), cât şi viaţa de obşte. Când cunoscutul duhovnic, stareţul Paisie de la Neamţ vine la Muntele Athos, cuviosul Gheorghe i se alătură, împreună cu un grup de monahi români şi slavi, stabilindu-se la schitul Sf. Ilie, sub ascultarea cuviosului Paisie, unde rămân vreme de zece ani.
Împreună cu stareţul Paisie şi cu alţi 64 de ucenici ai acestuia, cuviosul Gheorghe pleacă în Moldova, stabilindu-se mai întâi la Mănăstirea Dragomirna (1763-1775), apoi la Mănăstirea Secu şi în sfârşit la Mănăstirea Neamţ (1775). Tulburat de desele mutări, vrea să se întoarcă la Sfântul Munte, însă, trecând, în drumul său, prin Bucureşti, se întâlneşte cu un prieten al său, ieromonahul Macarie, care ţine să-l prezinte mitropolitului Ţării Româneşti, Grigorie al II-lea. Acesta, dorindu-şi să reîntemeieze viaţa monahală de obşte în eparhia sa, după modelul atonit, îi cere stăruitor cuviosului Gheorghe să rămână în Ţara Românească, pentru a ajuta la reorganizarea vieţii mănăstireşti.

Ascultând de sfaturile ieromonahului Macarie, prietenul său, cuviosul Paisie primeşte, pe 1 septembrie 1781, însărcinarea pe care dorea să i-o dea mitropolitul, însă îşi alege ca loc schitul Cernica, care pe atunci era părăsit de vreo 30 de ani şi se afla în paragină. Ajutat de doi ucenici, Atanasie şi Gherasim, cuviosul Gheorghe curăţeşte schitul de bălării şi sălbăticiuni, iar în curând obştea s-a mărit cu mai mulţi monahi doritori de nevoinţă şi doritori să se pună sub ascultarea unui adevărat părinte duhovnicesc, cum era cuviosul. În anul 1785 Cernica este oficial redeschisă ca mănăstire, în jurul cuviosului Gheorghe adunându-se până atunci peste cincizeci de ucenici, credincioşii începând şi ei să vină în număr tot mai mare la slujbele mănăstireşti de acolo, căutând povaţa stareţului Gheorghe. Pentru că pe atunci clădirile existente nu erau de ajuns pentru a-i adăposti pe toţi monahii şi pelerinii, cuviosul hotărăşte zidirea unui nou rând de chilii pentru monahi şi a unui arhondaric (casă de oaspeţi).

Auzind de vrednicia stareţului, domnitorul Nicolae Mavrogheni (1789-1791) l-a cercetat el însuşi pe cuviosul stareţ, înzestrând mănăstirea cu daruri şi arătându-i o deosebită preţuire, la fel procedând şi urmaşii săi pe tron.
I s-a încredinţat în anul 1788 şi cârmuirea mănăstirii de la Curtea de Argeş, apoi, din 1794, şi cea a mănăstirii Căldăruşani, pe care le-a repus în rânduială. În apropiere de Căldăruşani, la Cocioc, cuviosul a zidit o biserică şi nişte chilii şi a pus să se planteze pomi, lăsând locul ca pe un loc de retragere şi linişte pentru monahii mai nevoitori. S-a îngrijit de mănăstirile Cernica şi Căldăruşani până la moartea sa în anul 1806.

A fost înmormântat la Mănăstirea Cernica, în fața Bisericii „Sfântul Lazăr”, zidită de el în 1804. La 21 octombrie 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât canonizarea cuviosului stareț Gheorghe, iar proclamarea canonizării a avut loc la Mănăstirea Cernica la 3 decembrie 2005.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *