Sfântul Grigorie Decapolitul

moaşte

Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut în orașul Irinopolis din Decapolea Isauriei, în sud-estul Asiei Mici, care aparținea pe atunci Imperiului bizantin. Din punct de vedere etimologic, supranumele Decapolitul i se trage de la locul de naștere: Decapolis (grec. deka = zece, polis = oraș) era un grup de zece orașe situat în Isauria (Iordania și Siria de astăzi). Se crede că s-a născut prin anii 780-790, chiar în vremea când a avut loc Sinodul VII Ecumenic de la Niceea din anul 787, sinod care a condamnat iconoclasmul, adică pe cei care respingeau cultul icoanelor.
Făcea parte dintr-o familie înstărită, mama sa Maria fiind și o femeie foarte evlavioasă. La vremea potrivită, a fost dat la învățătura, pentru a putea fi mai târziu de folos semenilor săi. Încă de copil a manifestat o înclinare spre cele duhovnicești. Lua parte la slujbe, se ruga, citea Sfânta Scriptură, făcea fapte de milostenie şi arăta o dragoste sinceră față de toți cei din jurul sau. Adesea se retrăgea în locuri ascunse pentru a se ruga și a medita. După ce a respins îndemnul părinților săi de a se căsători cu o tânără aleasă de aceștia s-a retras în Munții Isauriei. Acolo a cunoscut pe un fost episcop din Decapole, refugiat, deoarece se dovedise un vrednic apărător al cultului icoanelor. Arătându-i dorința de a se călugări, episcopul l-a îndemnat să între într-o mănăstire din apropiere, pentru a se iniția în tainele vieții monahale.
Între timp, tatăl său a murit. Mama sa, aflând unde este, l-a îndemnat să plece într-o altă mănăstire, unde era și un alt frate al său, ca împreună să-și ducă mai ușor viața de călugăr, închinată numai lui Dumnezeu. A ascultat deci îndemnul evlavioasei sale mame și s-a așezat în acea mănăstire, alături de fratele său. Dar în curând și-au dat seama că egumenul mănăstirii, ca și unii călugări, trecuseră de partea iconoclaștilor, adică a dușmanilor icoanelor. Plin de râvnă pentru apărarea dreptei credințe și a hotărârilor luate de către Sinodul de la Niceea, Grigorie a avut curajul să îl mustre pe egumen în fața tuturor călugărilor din obștea respectivă. Acesta a poruncit însă că Grigorie să fie bătut. În această situație, cu trupul plin de răni, tânărul monah a fugit într-o altă mânăstire din Decapole, unde era egumen un frate al mamei sale, cu numele Simeon. Aici a rămas timp de 14 ani.
Se va retrage intr-o peşteră, unde va auzi o chemare de la Dumnezeu – care l-a îndemnat să părăsească peştera ca să poată fi de folos si altora. Petrece o iarnă intr-o mănăstire din Efes, ajunge în oraşul Proconez, apoi la Enos, în Macedonia. De aici va fi prezent în Tesalonic, unde este găzduit într-o mănăstire de către egumenul Marcu. Împreună cu un călugăr de aici, se îndreaptă spre Roma. Au mers pe uscat până la Corint, în sudul Greciei. Se îmbarcă pe o corabie şi ajunge la Roma. Avea o putere deosebită asupra demonilor. Multe persoane stăpânite de duhuri necurate au fost vindecate în urma rugăciunilor cuviosului Grigorie.

Spre sfârșitul vieții, Dumnezeu i-a dat o boală grea. Vestea suferinței sale s-a răspândit repede, ajungând până la Constantinopol, unde se găsea și unchiul sau Simeon, acum foarte bătrân, dar aruncat în închisoare pentru dârzenia cu care apăra cultul icoanelor. Acesta îl înștiință pe Grigorie unde este, arătându-i dorința de a se revedea. În ciudă bolii de care suferea, Grigorie plecă din Tesalonic la Constantinopol, unde îl găsi pe unchiul său, din fericire eliberat din temniță. În curând însă, istovit de boala de care suferea, Sfântul Grigorie a murit într-o mănăstire din capitala imperiului, în ziua de 20 noiembrie a anului 842.

Ca semn al puterii lui Dumnezeu, după doar câteva luni de la moartea lui Grigorie, în martie 843, împărăteasa Teodora (în calitate de regentă a fiului său minor Mihail al III-lea) a convocat un sinod la Constantinopol care a consfințit reinstaurarea cultului icoanelor. De atunci, în prima duminică a Postului Mare se sărbătorește Duminica Ortodoxiei, ca zi de biruință a dreptei credințe.
Moaştele sale au ajuns în ţara noastră datorită banului Barbu Craiovescu, care le-a cumpărat în 1498 şi le-a aşezat în Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *