Sfântul Mucenic Clement

Clement

Biserica Ortodoxa îl prăznuieşte pe Sfântul Mucenic Clement în fiecare an pe 24 noiembrie.
S-a născut în Roma, părinţii săi fiind iudeii romanizaţi Faustin şi Matidia. Sfântul Clement a fost ucenicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi cel de-al treilea Episcop al Romei (96-101). În timpul păstoririi sale a rânduit Biserica Romei în şapte parohii. Aflând că în Biserica din Corint există primejdia dezbinării, Clement le-a scris în anul 96 o epistolă pe care le-a trimis-o prin trei tineri creştini: Claudius Ephebus, Valerius Bito şi Fortunatus. Mai întâi le arată corintenilor urmările negative ale neînţelegerilor lor, apoi îi îndemnă să se supună voinţei lui Dumnezeu.
Răbdarea Episcopului Clement a fost încercată în timpul celei de-a doua persecuţii a împăratului Domiţian împotriva creştinilor (81-96). În timpul lui Traian (98-117) a început a treia persecuţie. Clement a fost prins de Mamertin prefectul Romei. Împăratul Traian a hotărât exilarea lui în părţile Chersonului (Crimeea), osândindu-l să scoată piatră din stâncă împreună cu alţii 2000 de creştini. Episcopul Clement nu a uitat de apostolia sa nici acolo.
Într-un an s-au zidit în acel ţinut 75 de biserici. Prin rugăciunile sale a ţâşnit apă din piatră, scutind pe osândiţi să o aducă de la mare depărtare. Această minune a fost şi un mijloc de a-i încredinţa pe băştinaşi de dumnezeirea lui Hristos. Aflând împăratul de aceste fapte, a poruncit ca Sfântul Episcop Clement să fie dus în largul mării şi acolo să fie înecat. Astfel şi-a primit cununa muceniciei Sfântul Clement, Episcopul Romei, după 9 ani, 6 luni şi 6 zile de păstorire.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *