SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMŢ

cuviosul paisie

Cuviosul Paisie de la Neamţ a fost unul dintre cei mai mari stareţi pe care i-a avut monahismul nostru românesc.

El s-a născut la 21 decembrie 1722, în Poltava, din părinţi foarte evlavioşi. Tatăl său era preot la catedrala oraşului. În această casă binecuvântată, Petru era al unsprezecelea copil din cei doisprezece fraţi. După toate probabilităţile era de origine moldovean, poate chiar din neamul Cantemireştilor, dar, din pricina deselor năvăliri otomane şi tătăreşti, bunicii săi s-au strămutat şi stabilit în oraşul Poltava din Malorusia.

Rămânând orfan de tată, este dat de mama sa la studii, la Academia Movileană din Kiev, în anul 1735. După patru ani de studii, sufletul său nu-şi găsea odihnă în lume. El se simţea chemat la nevoinţa călugărească.

În toamna anului 1739, când avea doar şaptesprezece ani, Petru porneşte în căutarea unei mănăstiri şi a unui duhovnic bun, atât de necesar pentru sufletul său. Timp de 7 ani rătăceşte în mai multe schituri şi mănăstiri, printre care şi Lavra Pecersca. În Mănăstirea Medvedeschi este făcut rasofor cu numele de Platon.

Negăsind odihnă şi linişte duhovnicească în mănăstirile ucrainene, rasoforul Platon, îndemnat de Duhul Sfânt, trece în Moldova în anul 1745. Aici se nevoiau nu puţini călugări maloruşi. Platon se stabileşte la Schitul Trestieni – Râmnicu-Sărat. Apoi se mută la Schitul Cârnul, pe apa Buzăului, unde se afla şi pustnicul Onufrie. În vara anului 1746, pleacă la Athos şi trăieşte un timp în singurătate, în preajma Mănăstirii Pantocrator. În anul 1750, stareţul Vasile îl călugăreşte pe pustnicul Platon, dându-i numele de Paisie. Din acest an, smeritul Paisie începe să primească ucenici, i se dă Schitul Sfântul Prooroc Ilie, acceptă preoţia şi petrece în Athos în total şaptesprezece ani.

În vara anului 1763, stareţul Paisie vine în Moldova cu cei 64 de ucenici ai săi, de frica turcilor, care stăpâneau Athosul şi ţările balcanice. Aici i se încredinţează Mănăstirea Dragomirna, unde se nevoieşte 12 ani, până la 14 octombrie 1775, formând o obşte de 350 de călugări. În toamna anului 1775, datorită ocupării Bucovinei de austro-ungari, Cuviosul Paisie lasă 150 de călugări la Dragomirna şi vine la Mănăstirea Secu, însoţit de 200 de călugări, în vara anului 1779 se strămută pentru ultima dată în marea lavră a Moldovei, Mănăstirea Neamţ.

În Mănăstirea Neamţ, Cuviosul Paisie petrece ultimii cincisprezece ani cei mai rodnici din toată viaţa sa. Aici face numeroase traduceri din operele Sfinţilor Părinţi, organizează obştea după rânduiala Sfântului Munte, formează un sobor foarte numeros de aproape 700 de călugări, deprinde pe mulţi ucenici să practice rugăciunea lui Iisus şi întreţine relaţii duhovniceşti cu multe mănăstiri, stareţi, duhovnici, pustnici, episcopi şi dregători.

La 15 noiembrie 1794, într-o zi de miercuri, la Vecernie, marele stareţ al Mănăstirii Neamţ, Cuviosul Paisie – numit în slavonă Velicikovschi – se mută la odihna cea veşnică, în vârstă de 72 de ani, şi este înmormântat în cripta bisericii voievodale, cum se vede până astăzi. Pentru sfinţenia vieţii lui, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor şi i se face pomenirea la 15 noiembrie, în fiecare an.

Post-ul SFÂNTUL PAISIE DE LA NEAMŢ apare prima dată în Ziar Piatra-Neamt.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *