Sfântul Prooroc Naum şi Cuviosul Filaret

a

Sfântul Prooroc Naum al cărui nume se tâlcuieşte: „odihnă” ori „mângâiere”, era din seminţia lui Simeon. Acesta, după Sfântul Prooroc Iona, a proorocit ninivitenilor, cum că cetatea lor se va pierde cu apă şi cu foc; lucru care s-a şi făcut. Pentru că ninivitenii care se pocăiseră puţină vreme prin propovăduirea lui Iona, văzând că nu s-a împlinit asupra lor proorocirea acestuia, iarăşi s-au întors la faptele lor cele rele dintâi şi iarăşi au pornit spre mânie îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Deci i-au ajuns pe ei această pierdere în chipul următor: era lângă Ninive un iezer mare de apă, care înconjura cetatea, şi, făcându-se cutremur mare de pământ, s-a scufundat cetatea în iezerul acela; iar o parte a cetăţii, care rămăsese pe munte, ieşind foc din pustie a ars-o.
Aşa s-a împlinit proorocirea lui Naum, pedepsind Dumnezeu pe poporul cel păcătos, cu judecată Sa cea dreaptă. Căci pe cei ce îi miluise în zilele lui Iona Proorocul pentru pocăinţa lor, pe aceia iarăşi, după ce s-au răzvrătit, i-a pierdut mai pe urmă.
Sfântul Prooroc Naum a mai proorocit şi altele din cele ce aveau să fie şi a adormit cu pace la patruzeci şi cinci de ani de la naşterea sa şi a fost îngropat cu cinste în pământul său.

Tot în această zi se face şi pomenirea Cuviosului Filaret Milostivul.

Cuviosul Filaret a trăit pe la anul 780, pe vremea împăraţilor Constantin şi Irina. Era de loc din ţara Paflagonilor, fiul unor părinţi de bun neam, Gheorghe şi Ana. Şi-a luat, după lege, femeie cu cununie şi se îndeletnicea cu lucrarea pământului, din care-şi agonisea cele de trebuinţă pentru trai şi făcea bogate milostenii săracilor. Dar din pizma diavolului a ajuns pururea pomenitul Filaret la o atât de mare sărăcie, ca odinioară Iov, încât era lipsit chiar de hrana cea de toate zilele. Dumnezeu însă nu l-a lăsat ca să se zbată până în sfârşit în lipsă. A rânduit, prin purtarea Lui de grijă, ca fiul împărătesei Irina, Constantin, să se căsătorească cu nepoata acestui Sfânt Filaret, cu Maria, fată frumoasă şi la suflet şi la trup. În urmă, Dumnezeu a rânduit ca şi Sfântul Filaret să fie cinstit cu dregătoria de consul şi să ajungă stăpân pe multe bogăţii, pe care le împărţea cu îmbelşugare săracilor.

Când fericitul Filaret a cunoscut că i se apropie sfârşitul şi mutarea lui către Hristos, a chemat toate rudele sale şi le-a prezis cele ce aveau să se întâmple fiecăreia. A adăugat însă şi aceste sfaturi vrednice de pomenire: „Să nu uitaţi, fiilor şi rudeniilor, iubirea de săraci. Să cercetaţi pe cei bolnavi şi pe cei din închisori! Să apăraţi pe văduve şi pe orfani! Să nu poftiţi lucrurile altora! Să nu lipsiţi de la slujbele şi liturghiile Bisericii! Şi ca să spun pe scurt, să nu încetaţi de a face ceea ce m-aţi văzut pe mine făcând”. După ce a spus acestea şi s-a rugat pentru ei, a adormit în pace.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *