Sfinţii Apostoli Filimon, Onisim, Arhip şi Apfia

sfintii 2

Acești sfinți au viețuit pe vremea împăratului Nero. Au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel și au pătimit pentru Hristos în Kolasia. Din Sinaxar aflăm că pe când își înălțau rugăciunile către Dumnezeu în sfânta biserică, împreună cu alți creștini, au năvălit asupra lor închinătorii de idoli. Atunci toți credincioșii care erau în biserică au fugit și au rămas numai Filimon, Arhip și Apfia, pe care, luându-i păgânii, i-au dus la Artoklis făcătorul de pâine al Efesului.
Sfântul Arhip a fost bătut aspru și străpuns cu cuțite peste tot trupul, de persoanele care treceau pe acolo. Sfântul Filimon a fost bătut fără milă cu pietre, astfel săvârșindu-se. Asemenea și Sfânta Apfia a fost ucisă cu pietre și în astfel de chinuri au trecut sfinții către Dumnezeu.

Tot astăzi este pomenită şi Sfânta Muceniţă Cecilia. Sfânta Muceniţa Cecilia s-a născut la Roma din părinţi foarte bogaţi. Făcând jurământul fecioariei înaintea lui Dumnezeu, Sfânta Cecilia a îmbracat pe sub hainelor strălucite la care o obliga rangul, cămaşa aspră, semnul nevoinţelor. Părinţii ei au obligat-o însă la căsătoria cu păgânul Valerian, dar Cecilia, sfătuindu-l pe mirele ei în noapte nunţii, l-a câstigat pentru dreapta credinţă. Acesta urmând sfatul ei, a mers la Episcopul Urban si s-a botezat. Valerian, mai târziu, l-a adus la Hristos si pe fratele lui, Tiburtie. Nu la mult timp după aceea fraţii au fost osăndiţi la moarte pentru credinţa lor. Deşi fiind la locul de ucidere, aceşti fraţi minunati l-au dobândit pentru Hristos si pe comandantul gărzii, Maximus. Toti au dobândit cununa mucenicească. Sfânta Cecilia a îngropat cu cinste la un acelasi loc sfintele lor trupuri. Ea a fost apoi adusă la judecată, deoarece propovăduia în rândul păgânilor dreapta credinţă. Sfânta Cecilia a fost osândită la moarte prin tăierea capului. Călăul a lovit-o de trei ori cu sabia peste gât, fără ca sa o poată ucide. Ea doar s-a rănit, iar din rănile ei au sângerat foarte mult. După trei zile sfânta a adormit în Domnul. Sfânta Cecilia a luat cununa muceniciei împreună cu ceilalţi aproape de anul 230. Sfintele ei moaşte se află la Roma, în biserica închinată ei.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *